PDF

Cartea Expresivitatea involuntara PDF

de Eugen Negrici

Expresivitatea involuntara, Eugen Negrici – copertă

Cauți Cartea Expresivitatea involuntara PDF de Eugen Negrici? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Expresivitatea involuntara - Eugen Negrici

Pot spune acum, cu prilejul acestei, probabil, ultime reeditări, că mă simt, totuși, mâhnit de ceva. Într-o măsură consternantă, cartea a fost citită doar ca o „chestie simpatică”, iar „expresivitatea involuntară”, devenită formulă curentă în conversații, a fost echivalată cu comicul involuntar și a rămas, în mintea multora, ca un fel de „jucărea negriciană”. Nu au fost sesizate, în măsura în care m-aș fi așteptat, creativitatea conceptului, uimitorul registru teoretic pe care îl deschide el, importanța decisivă pe care o au rolul înnoitor al interpretului și descoperirea de către acesta a elementelor din afara intențiilor autorului. Prea puțini comentatori au luat în serios caracterul pernicios al intenției artistice (ca sursă a perimării) și avantajul extraordinar – de care vorbea Starobinski – al acceptării prezentei unei ființe comune: obiect-interpret. Încă și mai puțini au acceptat să mediteze la capacitatea expresivității de a înlocui artisticitatea. - Eugen Negrici Fragment din carte: "Profesionismul artistic nici nu are o lungă istorie și, dacă am face caz de scopul întreprinderii, și nu de rezultate — adică spus mai limpede, de ecoul pe care îl trezește aceasta în conștiința noastră am fi obligați să renunțăm la mari etape ale scrisului în limba română (literatura veche). Procedând invers și accentuând intensitatea receptării printr-o integrare contrastant-semnificativă a textului în cât mai multe contexte, ne putem adjudeca etapa neprofesionistă a literaturii vechi și ne va fi ușor să aducem din zona semnificațiilor latente în zona expresivității (iată un avantaj nebănuit) texte destinate, inițial, unor cu totul alte funcții. E mai interesant, pentru noi, un text care devine literatura și mai impresionantă în lupta ei cu inerția nesemnificativului interpretarea însăși ca imaginație semantică în act, încorporându-și, cu fiecare experiență, o valoare morală inalienabilă. Solicitând exercitarea complexă a sensibilității comentatorului, studiul de față postulează, în mod experimental, parametrii noi de interpretare, care, folosiți ingenios, să poată ivi alte dimensiuni ale realității artistice cunoscute. Desigur, nu avem pretenția că parametrii tradiționali și convențiile tipice să fie integral înlocuite, pentru că e simplu și uman să înfrunți o realitate conform schemelor de înțelegere consolidate. Conștienți de convențiile limbajului și de primejdia înțepenirii oricărui act de cunoaștere în plasa cuvintelor, nu vom înceta totuși, de-a lungul analizelor din carte, să ne opunem, pe cât posibil, fascinației exercitate de formele de reprezentare și de înțelegere clasificatoare, de idolă, de raționamente primite, să evităm stabilizarea relației interpretative, blocările provocate de înclinația inteligenței de a articula soluții și imagini fixe. Suntem, în același timp, convinși că aceste frumoase ambiții nu ar avea nicio șansa fără „acea complicitate primordială cu obiectul" despre care vorbea Husserl. "

Cauți Expresivitatea involuntara în format PDF? Gândește-te la Eugen Negrici.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Eugen Negrici a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Eugen Negrici a investit-o în Expresivitatea involuntara.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Expresivitatea involuntara

Cine a scris cartea Expresivitatea involuntara?

Expresivitatea involuntara a fost scrisă de Eugen Negrici.

Câte pagini are Expresivitatea involuntara?

Expresivitatea involuntara are 180 de pagini.

Unde găsesc Expresivitatea involuntara în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Expresivitatea involuntara?

Compară prețurile pe pagina cărții Expresivitatea involuntara sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Eugen Negrici

Ai mai jos lista de cărți scrise de Eugen Negrici. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.