Farame de soapte

de Amie Kaufman, Meagan Spooner

Farame de soapte, Amie Kaufman, Meagan Spooner – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Farame de soapte – Amie Kaufman, Meagan Spooner

Farâme de șoapte aduce în scenă o pereche de îndrăgostiți aflați în taberele adverse ale unui război sângeros. Jubilee Chase și Flynn Cormac n-ar fi trebuit să se întâlnească niciodată. Lee este căpitan și face parte din forțele trimise pe Avon să-i supună pe coloniștii rebeli ai acestei planete terraformate. Flynn conduce revolta împotriva corporațiilor care nu și-au respectat promisiunea de a transforma planetele ospitaliere în unele pe care se poate trăi. Încercând cu disperare să-și asigure un avantaj cât de mic într-un război nemilos, Flynn face singurul lucru care pare să aibă sens atunci când el și Lee își încrucișează cărările: se întoarce la bază, luând-o prizonieră. Dar în timp ce tovarășii lui se pregătesc s-o execute pe această fată dură, cu nervi de oțel, Flynn face o altă alegere, care îl va schimba pentru totdeauna. Lumea fantastică pe care o imaginează autoarele, talentul lor de a îmbina teme originale și familiare, de a susține două voci într-o poveste presărată cu romantism și tensiune – toate promit, în a treia parte a trilogiei, o altă lume, o altă aventură și, dacă avem noroc, un alt cuplu de îndrăgostiți. – Booklist Acest science-fiction accesibil ne oferă conflicte autentice, conspirații de tot felul și o analiză surprinzătoare a noțiunii de vină. – Kirkus Reviews Nici nu-mi amintesc cum am ajuns la mine. Dar brusc mă pomenesc în camera mea, amețită de gânduri, cu pielea înfiorată. Mă pregătesc de culcare cu destulă ușurință, având în sânge acest ritual după atâția ani în care m-am simțit extrem de obosită la sfârșitul unei zile pentru a mai face și altceva. Nu trebuie să mă mai gândesc, nu trebuie să mai rămân în această stare teribilă în care simt cum adrenalina îmi pompează prin vene. Nu trebuie să mai rememorez cele întâmplate cu Flynn. Nu trebuie să mă îndrăgostesc de un băiat care reprezintă toate lucrurile împotriva cărora am luptat de când aveam opt ani. Dar pentru că nu mă pot opri să fac toate astea, măcar pot să nu-l mai ating vreodată.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Farame de soapte?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Farame de soapte și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Farame de soapte

Cine a scris cartea Farame de soapte?

Farame de soapte a fost scrisă de Amie Kaufman, Meagan Spooner.

În ce an a apărut Farame de soapte?

Farame de soapte a apărut în anul 2015. Vezi și topul de cărți din 2015.

Câte pagini are Farame de soapte?

Farame de soapte are 488 de pagini.

La ce editură a apărut Farame de soapte?

Farame de soapte a fost publicată la editura TREI.

Care este cel mai mic preț pentru Farame de soapte?

Cel mai mic preț găsit acum este 37.73 lei.

Există Farame de soapte în format PDF?

Poți verifica Farame de soapte în format PDF.

Cărți scrise de Amie Kaufman, Meagan Spooner

Ai mai jos lista de cărți scrise de Amie Kaufman, Meagan Spooner. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.

Recenziile cărții FARAME DE SOAPTE publicate pe Booknation

Recenzie „Fărâme de șoapte” de Amie Kaufman și Meagan Spooner 9/10
Recenzie „Fărâme de șoapte” de Amie Kaufman și Meagan Spooner
publicată la 2020-10-30 21:33:33
recenzie scrisă de Ruxandra Dinu
Recenzie „Fărâme de șoapte” de Amie Kaufman și Meagan Spooner
Recenzie „Fărâme de șoapte” de Amie Kaufman și Meagan Spooner
publicată la 2018-02-19 16:50:00
recenzie scrisă de Irina Nicoleta