Ediția a II‑a revăzuta Romanul lui Cristian Fulas este o cronică sui-generis a unui război personal cu instabilitatea, cu dependență, cu nesiguranță, cu demonii care bîntuie existența personajului principal – un tînăr bătrîn, «o adunătură de bucăți sparte de porțelan tremurător». Cu o construcție narativă pe cît de simplă, pe atît de elaborată, Fîșii de rușine spune povestea unei dureroase și îndelungate învieri, după o dramatică peregrinare prin bolgiile infernului. De la tristețe la disperare, de la singurătate la rușine, nimic nu rămîne netrăit în acest intens roman al descompunerii și recompunerii morale și existențiale. - Carmen Mușat Fîșii de rușine este o carte a dependenței, dar e o reușită mai ales în măsura în care își depășește aceste contururi, fără a le șterge. Ceea ce o face specială este modul în care este asumată. În această privință, miza acestui destin este una literară, nu factuală. Personajul se salvează, dacă o poate face, prin scris. Echilibrul de acolo vine, înțelegerea și acceptarea propriului destin tot de acolo. Abia mutat în text, traseul sinuos al eroului capătă sens și mai ales admite posibilitatea ca la capătul lui să se afle o lumină. Redempțiunea nu e așteptată sub forma unei «rezolvări» clinice a depen-denței, fapt, la urma urmelor, secundar; ea vine (sau nu) în măsura în care acesta, fiind și scriitor, va reuși să stoarcă din ceea ce trăiește seva unei narațiuni ritmate, tensionate, sacadate, dar care să transforme întreagă depresie prelungită într-o izbîndă... nu spun estetică, ci discursivă. Și mă feresc să discut despre o «salvare prin estetic» pentru că resortul acestui text nu e unul estetic, ci unul existențial. - Bogdan Cretu
