Numele lui Dumitru Stăncescu a fost așezat adesea lângă acelea ale lui Ion Creangă și Petre Ispirescu. Succesul de care s-a bucurat și continuă să se bucure colecția sa de basme populare se explică, în primul rând, prin valoarea ei artistică ridicată. În 1894, Vlahuță îi scria autorului: „Îmi pare bine că frumoasele snoave ale poporului nostru au încăput pe o mână bună... D-ta ai înțeles că cel mai mare artist e poporul și ai căutat să-i prinzi snoavele și să le scrii sobru, natural, așa cum le-a gândit el, așa cum le spune el.“ Cititorul se va convinge că această afirmație se sprijină pe titluri precum Sur-Vultur, Cerbul de aur, Norocul și nenorocul, Împărăteasa înțeleaptă, Busuioc și Musuioc, Finul lui Dumnezeu, Cei trei frați ș.a.
