Cartea Fata care a imblanzit vantul PDF

Din momentul în care Sonia Ocampo sosi pe lume, vânătă și tremurând, speranțele, visele și temerile celorlalți au cântărit greu pe umerii săi. Dacă încrederea sa în sine ar fi atât de puternică precum credința lor în ea! Aceasta este o poveste despre schimbare în vremuri dificile. Este o poveste despre sacrificiu. Și, mai presus de toate, este despre lupta pentru un viitor mai bun - pentru dragoste.  Un roman pătrunzător din partea unei voci noi și puternice.      Fragment din romanul "Fața care a îmblânzit vântul" de Meg Medina:     „Căzile din ciment se aflau pe peluza din spate a proprietății, ascunse în umbră a doi arbori-umbrelă. În mod normal, spălătoria și cazile exterioare erau teritoriul a două lavanderas locale, care veneau de la casele lor înainte de răsărit și lucrau ca niște umbre pe diversele moșii din Punta Gorda, frecând la gulerele cămășilor și lenjeria intimă până ce erau din nou curate și parfumate.     Sonia privi cu tristețe la muntele de șervețele murdare așteptând în coșurile de lângă ea.     — Doar până când Umberto își va termina vizita, spuse Ramona, încercând să o înveselească. Dă-mi furtunul.     Sonia ascultă în timp ce Ramona îi explică pașii. Pentru a o împiedica să îl „tenteze pe Umberto", după cum spusese Teresa, Sonia avea să spele rufele în fiecare dimineață.     Doar până când Umberto își va termina vizita. Și de ce, mai exact, trebuia ea să plătească prețul pentru atenția nedorită a lui Umberto? Sonia nu îndrăzni să întrebe. Întreaga dimineață stătuse cu mâinile în apă fierbinte și frecase până ce unghiile i se exfoliară ca hârtia.     Când se întoarse la bucătărie pentru ora prânzului, uniforma îi era udă leoarcă și i se lipise de piept.     Eva ridică privirea în timp ce Sonia țara înăuntru coșul cu șervete apretate. Ea zdrobea căței de usturoi pentru sofrito.     — Privește lucrurile în felul ăsta, amorcito, șopti ea când Ramona merse să ducă rufele în dulap. Mirosul săpunului de nucă de cocos sub unghii este mai bun decât usturoiul.     — Și de ce te-au trimis aici? întrebă Oscar câteva zile mai târziu, în timp ce îi înmâna Soniei un clește de rufe.     O observă din umbră, unde se luptase să întindă cearșafuri pe frânghie.     Sonia simți cum se îmbujorează. Cum îi putea explica acele acuzații urâte unui bunic?     — Teresa a ordonat așa, răspunse ea precaută.     — Ay, ce crede femeia aia bătrână? Voi avea o discuție cu ea. Unei tinere îi place să lucreze alături de tovarășele ei — nu aici, doar cu șopârlele pe post de companie.”