Fata de la marginea vietii. Povestiri alese

Unele dintre micile istorii adunate aici sunt basme, altele povestiri, altele, pana la urma, fragmente de jurnal. Toate sunt in definitiv amintiri, reale sau inventate. Nu imagini ale realitatii, ci ale mintii care o decupeaza din hiperrealitatea noastra de toate zilele. Au fost presarate pana acum in multe dintre cartile mele, in alte contexte si cerand o alta lectura. M-am gandit sa le strang, pentru placerea cititorului, intre copertile unui singur volum, nu pentru ca as crede foarte mult - desi cred - in calitatile prozei scurte, ci mai ales pentru ca am o credinta de neclintit in poezie. N-am prea avut de ales in alcatuirea acestei culegeri de "povestiri alese". Am lasat doar sa intre texte de o lungime rezonabila, pe care m-am amuzat sa le asez intr-o ordine oarecare, dar altfel le-am lasat sa colaboreze, sa se alieze, sa se infrunte, sa se submineze-ntre ele ca orice grup de necunoscuti adunat intre zidurile unei odai. Sperand ca pana la urma sa iasa de-aici mallarmeanul "beau livre". - Mircea Cartarescu     Fragment din cartea "Fata de la marginea vietii . Povestiri alese" de Mircea Cartarescu: "- Cartarescu, ii zic, facandu-ma mititel. Am oroare sa-mi spun numele. Mai sunt si insi care nu ma recunosc dupa figura, nu sunt nici atat de popular, dar de obicei, cand imi spun numele la posta, la plata luminii sau Dumnezeu mai stie pe unde, se gaseste cate unul de la rand sa ma-ntrebe: sunteti scriitorul? Si-atunci trebuie sa arborez zambetul meu cel mai modest si sa raspund pierdut, cu ochii-n pamant: "Mda..." , fiindca altfel pare ca fac pe nebunul si-i sfidez pe cei care se holbeaza la mine si care nu sunt si ei scriitori. De doua-trei ori mi-am luat inima-n dinti, pe strada, si i-am zis vreunei fete care venise-ntr-un suflet sa-mi ia un autograf: "Imi pare rau, dar ma confundati", sau si mai rau: "Cum ati zis? Cartarescu? Cine-i asta?", dar de fiecare data mi-a parut rau. Aici insa, la politie, mi-am dat repede seama ca nu era cazul: baietii erau total nevinovati in ale literaturii. Dac-as fi zis Cioran, Noica sau Breban ar fi ramas la fel de impasibili. - Cartanescu si mai cum? - Mircea. - Stiti ce? Completati dumneavoastra o declaratie in care scrieti tot ce vi s-a intamplat. Costica, da-i tu domnului o foaie de hartie si adu modelu' ala vechi, stii tu, sa stie dumnealui cum sa scrie. Eu trebuie sa plec acum, ca ma asteapta Bercea. Ne ridicam de la masa , dam mana cu maiorul Ghildus, care dispare, dupa obiceiul lui, de parca l-ar fi inghitit pamantul, si ramanem cu totul si cu totul pe mana lui Vacarescu. Se-ntunecase bine, abia se mai vedeau sticlind, in birou, suprafetele dinspre fereastra ale scaunelor si masutelor. Vacarescu nu parea sa observe asta. Era muncit mai departe, se vede treaba, de problema gurii neveste-sii. M-am ridicat eu, iarasi, pana la urma, si am aprins lumina."