Cauți Cartea Fereastra spre maine PDF de Simona Mihutiu? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Fereastra spre maine - Simona Mihutiu

O carte pentru plăcerea de a citi   Fereastra spre mâine este un roman de dragoste, scris din suflet pentru suflet. Este o carte de ficțiune, dar care se derulează pe fundalul unor întâmplări reale. Într-o lume în care se citește puțin, această carte este scrisă din plăcere, pentru plăcerea de a citi. A fost nevoia de eliberare, de evadare, din viața mea de medic oncolog, unde mă întâlnesc cu moartea și nu ai cum să nu fii afectat. E o bucurie să evadezi în artă. Ce poate fi mai frumos decât să evadezi într-o poveste de iubire? - Simona Mihuțiu   Simona este o vindecătoare. În măsura în care îi permite Dumnezeu. Această carte face parte din categoria 'heal the healer', adică vindecarea vindecătorului. Vine din interior, ca o defulare, și este acea emoție care trebuie împărtășită pentru că are ceva de spus. Și este foarte frumos când cineva care se ocupă de emoții și care vede, atât latura pozitivă, cât și cea negativă (pentru că trăim într-o lume duală), scrie această carte care vine ca o încununare, o rezolvare a unor sentimente care altfel nu pot fi rezolvate. - Magda Puskas, cântăreață de muzică folk   Simona Mihuțiu este medic oncolog. Privește în fața boală și moartea în fiecare zi, ducând o luptă susținută care lasă urme în gând și în suflet. Mama ei și-a dorit ca ea să ajungă medic și, iată, dorința i s-a împlinit. Însă în această confruntare cu boala, când ochii disperați căuta în privirea vindecătorului o urmă de speranță chiar și atunci când, din păcate, nu mai este niciuna, inima se întristează, pumnul se strânge neputincios și privirea caută alt orizont.  Și atunci, singura salvare rămâne evadarea. Evadarea în frumos, pentru salvarea spiritului. Această șansă la eliberare a determinat-o pe Simona Mihuțiu să scrie o carte, împlinînd visul celui de-al doilea părinte. De altfel, dedicația pe prima pagină a cărții este pentru ei, tată și mama, care au văzut în copilul lor și vindecătorul, dar și scriitorul. - Jurnal Bihorean, ianuarie 2019   Simțim, uneori, nevoia de a ne aminti evenimente și întâmplări din trecut, de a le retrai, ca o împotrivire la scurgerea timpului. Le privim cu ochii înțelepți ai maturității, dar cu nostalgia pierderii candorii. Adesea, dorim să evadăm din tumultul cotidian și să ne eliberăm mintea și sufletul prin creație, înfrumusețând povestea vieții. Ne căutăm mereu pe noi înșine, încercând să înțelegem care ne sunt visurile, care ne sunt valorile și cine suntem. Încercam să fim perfecți, uitând însă că tocmai imperfectul face ca viața să poată fi trăită. Adăugăm, când putem, un strop de umor chiar și acolo unde este suferința, pentru a ne face trecerea anilor mai senină. Încercam să dăruim altora ceva din noi înșine, parcă cu teama de a nu ne pierde pe noi. - Simona Mihuțiu Fragment din romanul „Fereastra spre mâine” de Simona Mihuțiu   „Mihnea îi pusese inelul pe deget, consfințind logodna, dar îi spusese: – Trebuie să mergi la nunta Liei. E prietena ta. Dar trebuie să mergi în Bucovina, Elvira, singură. Să te împaci cu trecutul. Și, cu voia lui Dumnezeu, să fii liberă să iubești din nou. Să mă iubești pe mine, așa cum te iubesc eu. Apoi o să putem face următorul pas. Pentru totdeauna. Așa că era acum aici, pregătită de nunta Liei, însoțită doar de Irina, micuța ei nepoată. [...] Voia să se vindece.  * * * Scoase din cutia primită în dar de la Radu sculptură, așezând-o, la vedere, pe raftul gol. „Fereastra spre mâine” își găsea acum locul. Elvira mângâie sculptura cu grijă firească pentru un obiect de mare preț. Se uită la ea, pierdută, minute bune.”

Cauți Fereastra spre maine în format PDF? Gândește-te la Simona Mihutiu.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Simona Mihutiu a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Simona Mihutiu a investit-o în Fereastra spre maine.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Fereastra spre maine

Cine a scris cartea Fereastra spre maine?

Fereastra spre maine a fost scrisă de Simona Mihutiu.

Câte pagini are Fereastra spre maine?

Fereastra spre maine are 232 de pagini.

Unde găsesc Fereastra spre maine în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Fereastra spre maine?

Compară prețurile pe pagina cărții Fereastra spre maine sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Simona Mihutiu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Simona Mihutiu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.

Recenziile cărții FEREASTRA SPRE MAINE publicate pe Booknation

Recenzie „Fereastră spre mâine” de Simona Mihuțiu 7/10
Recenzie „Fereastră spre mâine” de Simona Mihuțiu
publicată la 2020-09-15 19:55:51
recenzie scrisă de Maria-Magdalena Năstase
Recenzie „Fereastră spre mâine” de Simona Mihuțiu 10/10
Recenzie „Fereastră spre mâine” de Simona Mihuțiu
publicată la 2019-03-14 00:23:10
recenzie scrisă de Emanuela Istrate
Recenzie „Fereastră spre mâine” de Simona Mihuțiu 10/10
Recenzie „Fereastră spre mâine” de Simona Mihuțiu
publicată la 2019-03-12 00:11:06
recenzie scrisă de Emanuela Istrate