Fetele

     Vara anului 1969. Evie, o adolescentă în vârstă de 14 ani, duce o viață anostă, într-un orășel de provincie din America, și se străduiește din răsputeri să le câștige atenția părinților, care abia au divorțat. Totul se schimbă însă pentru ea atunci când o întâlnește pe misterioasă Suzanne. Aceasta o atrage pe adolescență în căutare de senzații tari în lumea tulbure a unui cult, condus de un nebun charismatic. Romanul este o meditație asupra puterii și a sacrificiului.      Cartea este inspirată de o poveste reală, cea a temutului Charles Manșon, încarcerat de peste 40 de ani pentru o serie de infracțiuni, inclusiv pentru conspirație la asasinarea actriței Sharon Tate, fosta soție a cineastului Roman Polanski.      Fragment din roman:       “Atunci, May a venit spre mine, aruncându-mi în față cutia cu suc de portocale: sucul m-a nimerit dintr-o parte, așa că nu m-a scăldat, doar m-a stropit. O, m-am gândit eu, simțind cum mi se strânge stomacul. O, desigur. Parcarea s-a înclinat. Sucul era călduț și am simțit mirosul de chimicale, picăturile insipide pe asfalt. May a aruncat cutia aproape goală. S-a rostogolit puțin și s-a oprit. May avea fața lucioasă ca o monedă și părea speriată de propria îndrăzneală. Connie era și mai nesigură, cu fața ca un bec care clipește, și devenise atentă când May a zdruncinat punga ca pe un clopoțel de avertizare.     Lichidul abia m-a atins. Ar fi putut fi mai rău, să fiu udă de-a dreptul în loc de o încercare slabă, dar cumva tânjeam după udarea completă. Voiam ca evenimentul să fie grav și nemilos, așa cum părea și umilirea mea.     - Să ai o vară distractivă, a spus May luând-o de braț pe Connie.     Pe urmă s-au îndepărtat, cu pungile legănându-se și călcând apăsat cu sandalele pe trotuar. Connie mi-a aruncat o privire, dar am văzut-o pe May trăgând-o cu putere. Scâncetul muzicii surf de peste drum, dintr-o mașină cu geamul coborât - mi s-a părut că-l văd pe prietenul lui Peter, Henry, la volan, dar poate era doar imaginația mea. Proiectam o rețea conspirativă mai mare asupra umilinței mele copilărești, ca și cum era o îmbunătățire.     Mi-am păstrat un calm nebunesc pe față, temându-mă că m-ar putea privi cineva, căutând semne de slăbiciune. Deși sunt sigură că era evident - o duritate în trăsăturile mele, o insistență rănită că eram în regulă, totul era în regulă, era doar o neînțelegere, o ceartă adolescentină între fete. Ha ha ha, râsul care se auzea pe coloana sonoră de la „Ce vrăji a mai făcut nevasta mea?” și care făcea să dispară groaza de pe față de marțipan a lui Darrin."