Lucrarea de față, Filosofia și spiritul științei continuă seria de manuscrise inedite lăsate de filosoful Mihai Uta (1902-1964), în arhiva familiei. Autorul face parte din șirul filosofilor români de orientare realist-raționalistă din perioada interbelică (Mircea Florian, D. D. Roșca, I. Brucar, N. Bagdasar), filosofi care au pus mai presus de toate rațiunea ca metodă de cunoaștere, pretinzând conștiinței să se exteriorizeze, să exploreze lumea porțiune cu porțiune. Cu ajutorul rațiunii, spiritul uman prelucrează cunoștințele dobândite prin experiență, desprinde raporturile dintre ele și le condensează în formule generale. Numai prin activitatea logică de simplificare și sistematizare, cunoștințele dobândite prin experiență, care, în starea inițială este un simplu conglomerat de senzații, se transformă în știință.
Filosofia și știința se compun din cunoștințe diferite: prima, din cunoștințe absolute, a doua, din cunoștințe relative. Singura care poate să dea o viziune de ansamblu asupra lumii imediate este metafizică. „În timp ce știința cercetează evenimentele particulare, metafizica încearcă sa cunoasca fundamentele și esența acestora. Ea nu neagă știință, din contră, foloseste rezultatele ei, însă are curajul să treacă dincolo de știință, să aducă știri din lumea în care știința n-a pătruns”.
Știința, este convins filosoful român, va rămâne, oricând și oriunde, ceea ce este: „o concepție cantitativă a existenței”. În schimb, filosofia chiar și atunci când se ridică la ideea de divinitate creatoare, pune în armonie acțiunile divine cu legile universului statornicit de știință. - Adrian Michiduța
Compară prețurile și alege oferta
Se încarcă ofertele din librării…
