Flori pentru Algernon

Flori pentru Algernon este romanul unei ipoteze deopotrivă fantastice și terifiante: ce-ar fi dacă am avea puterea de a ne spori artificial inteligentă, dacă într-o bună zi ar fi la îndemâna noastră să corectăm nu doar o imperfecțiune fizică, ci însuși creierul uman.   Supuși împreună experimentului, șoarecele Algernon și omul Charlie vor trăi, fiecare în felul său, excepționalul situației de a vedea lumea printr-un alt coeficient de inteligență, suportând consecințele nebănuite ale noii stări de fapt. O carte provocatoare și emoționantă, care pledează pentru supremația sufletului în fața minții, oricât de remarcabilă ar fi aceasta din urmă.   Romanul Flori pentru Algernon, apărut în 1966 și premiat în același an cu Nebula Award, a fost scris ca urmare a succesului înregistrat de nuvelă omonimă publicată în 1959 și încununată cu Hugo Award în anul 1960.   Tema cărții a prins contur cu paisprezece ani înainte de scrierea nuvelei Flori pentru Algernon, fiind inspirată de numeroase evenimente din viața lui Keyes, despre care autorul relatează în lucrarea autobiografică Algernon, Charlie and I: A Writer’s Journey (2000).   Romanul Flori pentru Algernon a fost tradus în numeroase limbi, a fost studiat în școli și universități din întreaga lume, a fost înregistrat pe casete audio (în lectura scriitorului), a avut o versiune cinematografică (al cărei actor principal, Cliff Robertson, a primit Oscarul pentru cea mai bună interpretare masculină) și mai multe adaptări pentru televiziune și teatru.     Fragment din romanul "Flori pentru Algernon" de Daniel Keyes: "15 aprilie - Citesc mult în zilele astea și aproape totul îmi rămâne în minte. Dra Kinnian zice că, în afară de istorie, geografie și aritmetică, ar trebui să încep să învăț limbi străine. Prof. Nemur mi-a mai dat câteva casete să meargă în timpul când dorm. Încă nu știu cum lucrează mintea conștientă și inconștientă, dar dr. Strauss spune să nu-mi fac griji deocamdată. Mi-a cerut să promit că, dacă voi începe să învăț subiectele pentru colegiu peste vreo două săptămâni, n-am să citesc despre psihologie - adică până nu-mi dă voie. Zice că o să mă încurce și o să mă facă să mă gândesc la teorii psihologice în loc să am propriile mele idei și sentimente. Dar pot să citesc romane. Săptămâna asta am citit Marele Gatsby, O tragedie americană și Privește, înger, către casă. N-am știut niciodată că bărbații și femeile fac asemenea lucruri. 16 aprilie - Mă simt mult mai bine azi, dar încă mai sunt supărat că atâta vreme oamenii au râs și și-au bătut joc de mine. Când o să devin așa de inteligent cum zice prof. Nemur, cu mai mult decât dublul I.Q.-ului meu de 70, poate că atunci oamenii or să mă placă și or să fie prietenii mei. De fapt, nu sunt prea sigur ce este I.Q.-ul. Prof. Nemur a zis că este ceva care măsoară cât ești de inteligent - ca un cântar care măsoară. kilograme într-o prăvălie. Dr. Strauss a avut însă o mare discuție cu el și a zis că I.Q.-ul nu este deloc ceva care cântărește inteligenta. A zis că I.Q.-ul arată câtă inteligența poți să capeți, așa că numerele care sunt pe partea din afară a unei căni cu care se măsoară lichidele. Trebuie să umpli cana cu ceva ca să poți măsura. Când l-am întrebat pe Burt Seldon, cu care dau testele de inteligență și care lucrează cu Algernon, mi-a spus că unii ar zice că niciunul din ei nu are dreptate și că, după cum a citit el, I.Q.-ul măsoară mai multe lucruri diferite, între care sunt și lucrurile pe care le-ai învățat deja și că de fapt nu este deloc un bun test de inteligență. Așa că nici acum nu știu ce este Î.Q.-ul și fiecare zice că este altceva. Al meu este acum cam de o sută, și curând va ajunge la peste o sută cincizeci, dar cred că încă trebuie să mai toarne în mine ceva substanța. N-am vrut să le spun nimic, dar nu înțeleg cum poți să știi cât este din ceva care nu știi ce este și nici unde este. Prof. Nemur spune că poimâine trebuie să dau un Test Rorschach. Mă întreb ce este asta."