Romanul Fluturi, un fenomen fără precedent, aduce, odată cu acest ultim volum, deznodământul poveștii de iubire dintre Irina și Robert. Protagoniștii se confruntă acum cu tensiuni ireconciliabile și cu sentimente devastatoare. Irina Binder își poartă cu magie cititorii prin meandrele unor suflete mistuite de pasiuni puternice și de slăbiciuni profund umane. Ce va prevala: fiorul iubirii unice și desăvârșite sau simțul datoriei față de cei dragi? Oare iubirea adevărată este imposibilă? Voce a tinerei generații, Irina Binder este citită și îndrăgită de mii de oameni; recent, blogul ei a ajuns la 10 000 000 de vizualizări. Autoarea se numără printre cei mai citiți scriitori români, iar primele două volume din Fluturi au ocupat timp de 3 ani locul 1 în topul vânzărilor. Fragment din roman: "În pofida faptului că mă dezamăgise și mă rănise, nu puteam să-l urăsc. Eram supărată pe el și simțeam nevoia să îl torturez cu reproșuri. Voiam să-l fac să simtă toată durerea mea, să simtă gustul amar al vinovăției, dar asta nu mi-ar fi adus mie alinare. Îmi era ciudă că nu-l puteam urî, fiindcă aveam impresia că dacă l-aș fi urât sau dacă măcar nu l-aș mai fi iubit, suferința mi-ar fi fost mai ușoară. Când cineva ne rănește avem tendința să căutăm alinare în brațele protectoare ale cuiva care ne iubește și în care avem încredere. Eu nu mai aveam brațe primitoare care să-mi ofere liniște și siguranță. Aveam doar brațele imaginare ale tatălui meu pentru a mă adăposti. Priveam omul care mă dezamăgise cel mai tare. Avea un aer vinovat, spășit, resemnat. Nu-și ridică privirea și aveam impresia că nici măcar nu respira. Stătea ca un condamnat care își aștepta îngrozit sentința. Mi-am amintit de îndată de tatăl meu care îmi spusese cândva să nu lovesc niciodată un om aflat la pământ, oricât de gravă ar fi greșeala lui."
