Roman distins cu Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2015 De cînd s-a deschis, în Piața Teatrului, atelierul lui Franz Mayer – fotograf al Curții Regale –, chipurile bucureștenilor se reflectă, rînd pe rînd, în oglinda vitrinei. Prin lentila aparatului de fotografiat, tînărul artist imortalizează, pe bucăți de carton, nu doar marea istorie, ci și sute de istorii personale, în spatele cărora timpul curge implacabil. Poveștile din privirile personajelor încremenite prin miracolul fotografiei rescriu istoria primului deceniu al României independente, de la trecerea victorioasă pe sub Arcul de Triumf în frunte cu regele Carol I și pînă la Expoziția Universală de la Paris din 1889. Fotograful Curții Regale împlinește visul lui Franz Mayer. Fotografiile sale au devenit nemuritoare. Fragment din carte: "Cele dintâi nopți petrecute în atelierul vechi, de pe colțul străzii Sărindarului, închiseseră pentru Anna ușa dintre copilărie și maturitate. Traversaseră munții către Regat în poștalionul încărcat cu cufere și lăzi de zestre, și intraseră în București după două zile de drum ostenitor, mai cu seamă pentru fetițe. Greta și Filipă fură instalate de Franz la fostul Pension Domnesc devenit astăzi Școala Centrală de Fete. Domnișoara Directoare se arătase de la început încântată de educația surorilor Dieter. În casa veche, necunoscută, mirosind umed a igrasie și scârțâind din fiecare a două scândură a dușumelei, Anna nu despacheta în cea dintâi seara. Cuferele rămaseră în mijlocul încăperilor, adunate unele într-altele ca pentru a-și da curaj. Anna cerceta rând pe rând restul încăperilor, întorcându-se lângă grămada de bagaje ori de câte ori cele descoperite prin adâncurfle casei o aruncau în deznădejdi de copil părăsit în loc străin. Cuferele miroseau a dealuri proaspăt ninse, a ger fluierând pe la uși și a strudele rumenite până ce primele foi se răsucesc pe la capete. Grămada de cufere din mijlocul încăperii însemna acasă. Noaptea, câteva pisici alergaseră pe acoperiș, străduindu-se cu disperare să se agate de țigle cu ghearele scoase. Le auzea atunci când alunecau, și sunetul uscat al ghearelor lor dimpreună cu miorlăiturile furioase o ținură trează până dimineață. La lumina celei dintâi zile descoperi restul vecinătății în care avea să-și petreacă următorii ani. O biserică părăsită, cu ferestrele sparte din care ieșeau în zbor păsări, înconjurată de un maidan năpădit de buruieni uscate, străjuia partea dinspre răsărit a noului său cămin. Anna află iute poveștile nenumărate ale bisericii din Sărindar. Toate precupețele se arătau bucuroase să-i spună ce știau, Isprăvindu-și de fiecare dată poveștile cu sfaturi pricepute: "
