Fragmente dintr-un carnet gasit. Femei

Debutul ca prozator al lui Mihail Sebastian cu Fragmente dintr-un carnet găsit (1932) nu iese din linia tematică a congenerilor săi, glosând aforistic pe marginea aventurii cunoașterii, a tragicului, a ratării, a lucidității în amor, a revoltelor spiritului și, în registru gidian, a degajării plenare etc. Fragmentele..., de fapt o autoficțiune camuflată diaristic după metoda de autenticizare larg utilizată de scriitorii secolului al XIX-lea, sunt toate „126 pagini — hârtie comercială — scrise mărunt, regulat, fără ștersături". Naratorul anonimizat din cele 24 de capitole foarte scurte notează, totuși, întâmplările deloc eroice, face observații psihosociologice despre iubiri pasagere, căută cu astuție să prindă din zborul inerțial natura pasiunilor, în fine, judecă faptele proprii sau ale celorlalți cu o detașare jucată ca plictiseala deziluzionată. Avem de-a face cu forma aceea de negaționism specific spiritelor oripilate de ratare, în condițiile în care ratarea este chiar proteza pentru acțiune a individului. În carnetul găsit pe podul Mirabeau e vorba de „umilință de a rața". Cu toate acestea, imunizarea se face printr-un raționament banal, dar spinal: „Ratezi când te abați din drumul pe care vrei să-I urmezi sau când ajungi acolo unde ți se pare că ar trebui să ajungi. Eu însă nu m-am socotit niciodată sortit unui anume drum." Este aici o decrizare a sufletelor căutând satisfacții erotice sau morale. Acceptarea coexistenței contrariilor nu înseamnă vreo constantă, ci un plus de sens pentru provizorat, care se împacă oarecum cu disprețul pentru Descartes: „Păstrez totuși din vechile mele pasiuni o mare aver-siune: Descartes. Am mai spus-o, cred (căci e unul din cele mai sigure adevăruri ale mele), eu nu sunt un om moral și îmi bat joc de asemenea distincții. Dar cred în nebuni și în eroi și în sfinți. " Nu sunt de găsit în aceste fraze pretenții apodictice, sunt însă influențe stendhaliene și gidiene. Ar putea părea, pe alocuri, că absența moralității este o poltronerie ieftină, că regăsim alianța între indiferență și insuficiență cerebrală. Suntem asigurați că egotismul derivă dintr-o deșertăciune afirmată de psalmist: „Vanitas vanitatum omnia vanitas!" Contradicția ambivalenței lumii este a căutătorului de pricini pentru toate ideile mari; Sebastian face aici jocul erorilor autenticiste. Cu aceeași degajare, mută piesele și ideile, caracterele și situațiile și în Femei, subintitulat român, tipărit întâia dată în 1933, cu o copertă realizată de Margareta Sterian. - Lucian Pricop