Cartea Fratele nostru este viata noastra. Spiritualitatea Cuviosului Siluan PDF

Starețul Siluan este parte a unei culturi monastice tradiționale, înrădăcinată în Evanghelie și în înțelepciunea antică, mai ales cea stoică, și a unei inspirații profetice care luminează modernitatea până în străfunduri și o depășește din interior. Limitările culturii monastice, precum ritualismul și comunitarismul adeseori greoi al ortodoxiei contemporane, sunt dizolvate în lacrimile Sfântului Siluan și în universalitatea rugăciunii sale. Starețul vindecă abisurile modernității concentrând-o pe Înviere. El rămâne pentru noi unul dintre marii martori ai metamofozei contemporane a creștinismului, prin care Dumnezeu desăvârșește descoperirea Numelul Său în totala golire de Sine a Crucii, din mărturia lui Siluan înțelegem că iadul nu se deschide spre neființă, ci spre nădejde, întrucât Hristos Se pogoară neîncetat în adâncurile lui. Reluând învățătura Starețului, părintele Sofronie vine în sens invers tuturor imaginilor imperiale și politice ale lui Hristos și Îl arată în punctul cel mai de jos al piramidei răsturnate a creației: punctul pe care apăsă întreaga piramidă a ființării bolnave și decăzute. "Creștinul merge în jos, acolo, în adâncul piramidei răsturnate, unde se adună o greutate zdrobitoare, unde este și Cel ce a luat asupră-Și păcatul lumii, Hristos". Se poate - și trebuie - "să ne iubim aproapele ca pe sine" în virtutea unității ontologice a omenirii restaurate în Hristos pentru că afirmația fratele nostru este viața noastră să fie trăită în sensul cel mai realist. - Olivier Clement Fragment din carte: "„Smerit Duh Sfânt” Smerenia nu este doar smerenia lui Hristos, ea este smerenia „smeritului Duh". Este numele sub care Siluan invocă pe Duhul Sfânt, cu o nuanță de tandrețe și de ardoare. „Doamne, dă mie smerit Duhul Tău, că nu din nou să pierz eu harul Tău, și iarăși să încep a mă tângui dupre el, precum se tânguia Adam pentru rai și pentru Dumnezeu" (p. 291). „Doamne, dăruiește-mi puterea de a mă smeri înaintea măririi Tale. Doamne, Ție se cuvine slavă în cer și pre pământ, dară mie, micii Tale zidiri, dăruiește-mi smerenia Duhului Tău. [...] Doamne, dăruiește nouă Duhul Sfânt; printr-Însul slăvi-Te-vom ziua și noaptea, căci trupul nostru neputincios este, dară Duhul Tău plin de viață, și dă putere sufletului ușor a lucra Ție, și întărește mintea în dragostea Ta, și odihnește întru Tine cu desăvârșită odihnă, și alta de acum a cugeta nu mai voiește, fără numai a Ta iubire" (p. 323). „Doamne, da nouă "în dar smerit Duhul Tău cel Sfânt, precum în dar ai venit spre a mântui pre oameni și a-i înălța la cer, spre a vedea slava Ta. O, a lui Hristos smerenie! Cunoscu-te, dar a te dobândi nu pot. Rodurile tale sunt dulci, căci nu sunt pământești" (pp. 324-325). Duhul este Cel care îl transformă pe om după chipul și asemănarea lui Hristos, învățându-l smerenia: „Cel ce a cunoscut pe Dumnezeu în Duhul Sfânt s-a învățat de la El smerenia și s-a asemănat cu Învățătorul său, Hristos, și s-a făcut asemenea Lui. Doamne, învrednicește-ne de darul sfintei Tale smerenii" (p. 324). Darul sfintei smerenii pe care sufletul îl cere de la Domnul este „cel mai înalt dar" al Duhului, care cuprinde în el pe toate celelalte [...]"