Carte

Fundamental

de Nussaibah Younis

Fundamental, Nussaibah Younis – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Fundamental – Nussaibah Younis

Când Nadia Amin, o doctorandă sclipitoare și mărinimoasă, publică un articol pe tema deradicalizării, totul în jurul ei se schimbă. Abandonată de mamă și devastată de un eșec amoros, nu vede de ce ar refuza invitația de a conduce un program al ONU de reabilitare a femeilor prinse în mrejele unor regimuri dominate de ideologii dăunătoare. Ajunsă în Irak, Nadia se simte însă repede copleșită. Echipa pe care o conduce e formată din drăgălașa de Sherri, care nu ratează nicio ocazie să i se plângă, și Pierre, un francez caustic ce stă toată ziua pe Grindr. Dar apoi o întâlnește pe Sara, care a fost radicalizată la numai 15 ani și căreia îi promite să o ducă înapoi acasă, la Londra. Din păcate, și visurile de salvatoare i se năruiesc, așa că ajunge să se întrebe dacă e posibil să salvezi cu adevărat pe cineva care nu vrea să fie salvat. Într-o explorare feroce, extrem de amuzantă și foarte tăioasă a radicalismului, Nussaibah Younis analizează unele dintre cele mai controversate probleme ale vremurilor în care trăim, remarcându-se totodată ca o nouă voce, cu adevărat curajoasă, a literaturii contemporane.   O scriitoare extraordinară: caustică, cu sânge-rece, neînfricată. O lectură esențială. - Jonathan Coe   Amuzant, captivant și empatic. Fundamental e un roman cu adevărat autentic pe care nu-l vei putea lăsa din mână. - Dolly Alderton   Aprigă, tandră, tranșantă și foarte nostimă, această minunată carte despre încredere și prietenie nu poate fi rezumată la o singură calitate, fiindcă le are pe toate. Nussaibah Younis e genială. - Catherine Newman   Mi-a plăcut extrem de tare: vocea din spatele poveștii, decorul, acțiunea, totul. E originală, caldă, te face să râzi și te farmecă. O adevărată gură de oxigen. - Marian Keyes   Traducere din limba engleză de Irina-Marina Borțoi.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Fundamental?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Fundamental și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Fundamental

Cine a scris cartea Fundamental?

Fundamental a fost scrisă de Nussaibah Younis.

În ce an a apărut Fundamental?

Fundamental a apărut în anul 2026. Vezi și topul de cărți din 2026.

Câte pagini are Fundamental?

Fundamental are 400 de pagini.

La ce editură a apărut Fundamental?

Fundamental a fost publicată la editura ALICE BOOKS.

Care este cel mai mic preț pentru Fundamental?

Cel mai mic preț găsit acum este 59.9 lei.

Există Fundamental în format PDF?

Poți verifica Fundamental în format PDF.

Cărți scrise de Nussaibah Younis

Ai mai jos lista de cărți scrise de Nussaibah Younis. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.