Garcia Marquez, calatoria spre obrasie

Garcia Mărquez. Călătoria spre obârșie este reconstituirea cea mai documentată, completă, riguroasă și, totodată, fascinantă a creatorului de geniu care a scris Un veac de singurătate. Cartea s-a publicat la Madrid, la editura Alfăguara, în 1997 (într-un tiraj de peste cincizeci de mii de exemplare), având imediat un amplu ecou, atât în Spania, cât și pe plan internațional, și cunoscând mai multe ediții. A fost tradusă în zece limbi: engleză, franceză, germană, portugheză., greacă, polonă, olandeză, coreeană, chineză și mandarină, cele două limbi majoritare din China, unde a fost publicată în o sută de mii de exemplare și distinsă cu Premiul Național de Excelență. pentru Literatură Străină. Dar cea mai sugestivă apreciere a acestui impresionant demers biografic este, neîndoios, aceea a lui Garcia Mărquez însuși, care a mărturisit: „Dacă aș fi citit înainte Călătoria spre obârșie, nu mi-aș mai fi scris memoriile".  TUDORA SANDRU MEHEDINȚI Fragment din cartea „Garcia Mărquez, călătoria spre obrasie” de Dasso Saldivar "Duelul a avut loc pe o uliță ce dădea spre islaz, unde Medardo se dusese după-amiaza să cosească puțin fân pentru catar. Ulița a dispărut de ani de zile. În locul ei, între Strada 11 și Bulevardul 6 de astăzi, se afla două case vechi pe care locuitorii din Barrancas continuă însă să le numească „ulița unde Nicolasito Marquez l-a omora pe Medardo Romero în ziua cu procesiunea Fecioarei del Pilar", l9 octombrie. Medardo era îmbrăcat în haine de în alb, cu o umbrelă într-o mână și cu o legătură de fân în cealaltă, sub o ploaie măruntă și îndărătnică, la cinci după-amiază. În astfel de condiții, siluet lui monumentală a fost o țintă perfectă pentru legendara măiestrie de trăgător a colonelului, care îl aștepta în ploaie, adăpostit sub umbrelă. Ca și cum nu s-ar fi pregătit să omoare un om, ci să împlinească un ritual, Nicolas Mărquez i-a strigat când l-a văzut venind cu o legătură de fân: „Medardo, eu mi-am lăsat treburile în ordine ești înarmat?" „Da, sunt înarmat", a fost tot ce a mai apucat să răspundă Medardo înainte de a fi doborât de două gloanțe precise. Auzind împușcăturile, Gregoria Cantillo, bătrâna care trăia singură într-o casă vecină, a ieșit în stradă, a văzut tragedia și i-a strigă colonelului: „Vai, l-ai omorât!", iar el, zgârcit la vorbe ca de obicei, a răspuns: „Așa-i; glonțul onoarei a învins glonțul puterii!". Înainte de a se preda la primărie, colonelul a căutat sprijin moral la bunul său prieten, liderul liberal Lorenzo Solano, și apoi s-a dus acasă pentru a-i da vestea proasta nevestei. Tranquilina Iguara Cotes a fost gata să înnebunească auzind-o, fiindcă a știut în clipa aceea că tragedia îi va copleși pe toți deopotrivă."