Garda

  Primul roman din seria Jack Taylor   Premiul Shamus pentru cel mai bun roman   Finalist Edgar Award și Macavity Award     Dat afară de curând din Garda Siochană – pe scurt Garda, forța de poliție irlandeză – Jack Taylor își contemplă viitorul prin halbele de bere pe care le consuma cu sârg la Grogan, unul dintre ultimele pub-uri adevărate din Galway. Nu vede prea mare lucru înaintea lui. În rarele momente de trezie, aspiră să devină cel mai bun detectiv privat irlandez, dacă nu și singurul – din cauza istoriei pline de trădări și spionaj a Irlandei, locuitorii acesteia nu suportă nicio meserie care se apropie, chiar și de departe, de cea de “turnător”. De fapt, Jack se clătină amenințător pe marginea cea mai ascuțită a prăpastiei vieții sale, amintirile trecutului săpându-i răni adânci în suflet, iar perspectivele fiind aproape inexistente.     Inexistente până când o femeie ravisantă pășește în bar, aducând cu ea o propunere stranie. Nimeni nu-i dădea șanse prea mari lui Jack nici măcar să fie capabil să se țină pe picioare suficient de mult timp cât să intre în contact cu frumoasa lui clientă. Cu toate acestea, chiar și spre marea lui surpriză, ia job-ul, fără să realizeze, însă, în ce afacere urma să intre.     Dens, violent, alert și plin de umor, Garda este un roman excepțional, care te uimește și te lasă fără respirație. O poveste de neuitat, curajoasă, captivantă și plină de ritmurile stridente ale străzilor din Galway. Lăudat de scriitori și critici din întreaga lume, Garda anunță sosirea unui scriitor esențial pentru literatură mystery & thriller contemporană.     Fragment din romanul "Garda" de Ken Bruen:     “Am avut un coșmar al dracului de urât. Cum îi vezi pe aia în filme când se trezesc brusc, leoarcă de transpirație, strigând:     - Nam... atenție!     Exact așa. Îi visam pe Pădraig, Sean, Planter, Ford, Sarah Henderson. Aliniați în fața mea, cu ochii morți și negri, întinzând mâna spre mine. Indiferent în ce direcție alergam, erau mereu în fața mea. Țipam:     - Lăsați-mă-n pace sau mă apuc de băut!     M-am trezit cu un strigăt. Lumina soarelui curgea înăuntru prin ferestre, iar eu simțeam o groază pe care n-o cunoscusem niciodată. M-am dat jos din pat împleticindu-mă și am luat un betabe - urgent. Dacă aș fi știut să mă mai rog, aș fi făcut-o. Am zis:     „Se do bheatha, a Mhuire."     Începutul de la Ave Maria în irlandeză. Am început să mă detensionez. Primele clase le făcusem numai în irlandeză. De la un anumit moment, a trebuit să învățăm din nou rugăciunile în engleză. În timpul perioadei de tranziție n-am putut să mă rog.     Credeam că dacă mor, ajung fix în iad. Alea au fost primele nopți de groază. Când am început să prind câte ceva din noua liturghie, groaza s-a diminuat. Undeva, însă, s-a fixat ideea că aș fi mai în siguranță în irlandeză.     Norocul se pregătea să-mi facă o vizită. Coincidență fiind atunci când Dumnezeu vrea să nu iasă în evidență. Când îi evită pe paparazzi.     Făcusem dus, reușisem să beau o cafea slabă și să mă îmbrac. Purtăm o cămașă de blugi uzată, aproape albă, reiați de culoarea bronzului și mocasinii, puteam să trec drept o reclamă prost focalizată la American Express.     Un ciocănit la ușă. M-am rugat la toți dracii să nu fie Sutton.     Janet.     A zis:     - Îmi pare rău că dau buzna.     - E OK.     - Doamnă Bailey zicea că plecați.     - Plec.     - Aș vrea să primiți astea.     Și-a întins mâna. Mărgele negre pentru rozariu. Păreau să strălucească. Când le-am luat, arătau ca niște cătușe în contrast cu materialul cămășii. Ea a zis:     - Au fost binecuvântate la Knock.     - Sunt mișcat, Janet. O să le păstrez mereu cu mine.”