Acesta e genul de roman care, citindu-l, te face să te simți ca la o ieșire cu prietenii la bere. E spus pe un ton sarcastic, fluid, prietenos și direct, are un final previzibil și un erou imprevizibil. Un tip antisocial, rebel, indecis și imatur, al cărui drum prin viața are parte de dese schimbări de sens și de bruște clătinări pe marginea prăpastiei.
Jack Taylor este o harababură pe două picioare, și nici măcar alea nu-s foarte stabile marea majoritate a timpului. A lucrat în Gardă, poliția irlandeză, dar a fost dat afară după ce a bătut un parlamentar. Nu-i pare rău decât de un singur lucru: că nu l-a bătut mai bine. Visează să devină cel mai bun detectiv particular irlandez, dar și când e mort de beat, realizează că șansele lui la acest titlu sunt nule spre inexistente, având în vedere cât de marginalizați și evitați sunt detectivii în sistemul irlandez.
În afara teribilismului și nesupunerii mai are o altă gravă problemă. Este alcoolic și deși are cele mai bune intenții de câte ori încearcă să se lase, nu reușește niciodată. Un drac stă tot timpul la pândă și-l îndeamnă să facă ce-a jurat să nu mai facă. Mai sunt doi factori care îi sunt potrivnici pentru realizarea acestei misiuni. Un anturaj nefericit și mai alcoolic ca el și plăcerea de a frecventa pub-uri vechi și originale în care tendințele moderne nu și-au făcut încă apariția și în care berea e fadă fără o tărie mică lângă.
Șansă de a căpăta o reputație în cariera de detectiv îl găsește acolo unde se simte ca acasă: un pub din Galway. Și în afară de tentația succesului, pe care nu e în stare nici măcar să și-l imagineze, darămite să-l atingă, este lovit și de altă tentație. Tentația de a avea o relație normală cu o femeie frumoasă. Pentru că Ann, cea care vine și îi oferă un caz, este genul de femeie după care se întorc bărbații pe stradă. Moartea unicului său copil a fost clasată de poliție ca fiind sinucidere, dar ea nu e de acord. Copilul ei nu s-a sinucis, a fost omorât. Și Taylor trebuie să investigheze și să scoată adevărul la lumină. Ceea ce, având în vedere perioadele necesare acestuia pentru recuperare după câte o beție, care se întind câteodată și la o săptămână, nu e chiar floare la ureche. Iar după ce îl lovește și damblaua, pardon „îndrăgosteala”, Taylor, dacă nu-i trotilat de aburii alcoolului, e amețit de dansul fluturilor din stomac. Nonconformist, sarcastic și, din când în când, vag atins de noroc, Taylor are carismă și farmec, cel puțin atunci când nu este năucit de mahmureală sau de greață, și reușește până la urmă să clarifice cazul.
Cartea este prima parte dintr-o serie care a ajuns deja la al șaisprezecelea titlu și a avut parte de un succes neașteptat. Are ritm, un umor acid și o scriere fluidă și nepretențioasă, ușor de urmărit. Au fost publicate la Crime Scene Press primele trei cărți din serie, în traducerea lui George Arion. Recomand editura, deoarece nu m-au dezamăgit până acum nici poveștile, nici redactarea sau traducerile.
Alte recenzii de la Ken Bruen:
