Gasca pofticiosilor

    Vic suferă de sindromul Moebius și e super-deștept. Coco e o rapperită de treisprezece ani care înjură întruna. Baz este un fost hoț de mașini și, împreună cu fratele său Zuz, care nu vorbește decât pocnind din degete, au emigrat amândoi din Africa în urma urâtului război din Congo. Mad este frumoasă misterioasă de care se îndrăgostește Vic. Toți cinci au trecut în viața lor prin deziluzie, pierdere sau violență, dar își găsesc unii în alții salvarea improbabilă.     O poveste inteligentă despre foamea de prietenie care a ajuns instant bestseller New York Times.     „O carte superbă, pătrunzătoare, o bucurie de carte.” - Nicola Yoon     „Un ritm perfect și un mare talent pentru cuvinte. Adolescenții sofisticați o vor iubi.” - Kirkus Reviews     Fragment din romanul "Gașca pofticioșilor" de David Arnold:     „Coco și-a dres din nou glasul și a vorbit cu tonul cuiva care crede că întreaga lume îl ascultă.     — „Și tocmai când copiii aveau mai multă nevoie de cineva, cineva pe care să-l iubească și în care să se încreadă, s-au găsit unul pe altul și și-au zis Gâșca Pofticioșilor și au trăit și-au râs și au văzut că era bine."     Declarația lui Coco a fost urmată de o tăcere lungă, deși n-aș putea spune cât de lungă, fiindcă nu puteai calcula așa ceva.     — Ce ziceți, gâșcă? a întrebat Coco. Știu că Vic e doar un Capitol, dar nu știu, după ziua de azi parcă suntem o bandă adevărată, știți? Că unsuroșii tăi, Mad. Cei din Proscrișii. M-am gândit că ar trebui să avem un nume.     Zuz a pocnit o singură dată din degete.     — Gâșca Pofticioșilor, a continuat Coco. V-ați prins? Pentru că ne e mereu foame și suntem mereu la Babușka sau la Napoleon sau la Mâna Alba și din cauza frecușurilor de la Foodville cu înghețată. Plus că, știți voi, flămânzi de viață și nu știu ce. Deci cu dublu sens. Gâșcă Pofticioșilor.     M-am ridicat în șezut și m-am strecurat afară din sacul de dormit.     — Ne-am prins, Coco. E al naibii de candid.     Buclele roșcate ale lui Coco au biciuit aerul în penumbră.     — Ce frutu-i mă-sa înseamnă cândid?     — Fetelor! a zis Vic.     O furie irațională îmi clocotea în piept, urcându-mi în gâtlej, în obraz și în frunte, până am avut senzația că părul mi-a luat foc. Și cât de ciudat era să fiu în deplinătatea facultăților mintale într-o asemenea clipă și să-mi dau seama că nu eram supărată pe ceea ce eram supărată. Nu eram cu adevărat furioasă pe Coco. Deci, de ce eram supărată pe ea?     — Înseamnă că nu-i nici pe departe o treabă atât de deșteaptă pe cât o crezi tu.     Silueta micuță a lui Coco s-a ridicat cu totul, cu fundul încă pe jumătate în sacul de dormit, ca un ardei parțial umplut.     — Ești supărată numai fiindcă nu te-ai gândit tu prima la asta. Am făcut și eu o dată o declarație. O declarație candidă.”