Straniile fascinatii ale lui Noah Hypnotik

Noah are 16 ani, e un fân înfocat al lui David Bowie, scrie povestiri și e înotător de performanță. Viața lui se înscrie în tiparul unei adolescente obișnuite, asta până în seara în care prietenii lui îl târăsc la o petrecere. Din dimineața următoare, începe să observe schimbări subtile: mama lui are o cicatrice pe fața pe care n-o avea înainte, câinele său bătrân nu mai șchiopătează și pare a fi întinerit brusc, iar prietenul său cel mai bun, fan DC Comics, a schimbat deodată tabăra, având pereții camerei plini de postere Marvel. Totul pare diferit, mai puțin Străniile sale Fascinații. Iar de aici încep căutările.   Străniile Fascinații ale lui Noah Hypnotik nu sunt altceva decât sondările propriului sine: un portret suprarealist al unui tânăr care, în drumul spre regăsire, învață mai întâi să nu-și trădeze prietenii.   Întocmai ca în fantasticul său debut Ținutul Țânțarilor, David Arnold ne arată din nou că se pricepe de minune să pătrundă în mintea unui adolescent excentric, și face asta într-un mod inteligent și profund. - UȘA TODAY   Ușor psihedelică, acesta e genul de carte cu care se vor identifica adolescenții asemenea lui Noah, care tocmai încep să se gândească ce vor să facă cu viitorul lor, fiind totodată o lectură teribil de plăcută pentru un adult. O carte amuzantă, stranie, cu straturi minunate, o stranie fascinație ea însăși. - VOX Fragment din cartea "Străniile fascinații ale lui Noah Hypnotik" de David Arnold: "Nu mai văzusem atâtea BD-uri singura încăpere. Avea rafturi întregi cu așa ceva, mormane trântite pe jos, postere, cearșafuri, ce vrei și ce nu vrei. Eu unul nu m-am priceput niciodată la BD-uri, însă am ochit câteva nume cunoscute - Batman, Catwoman, Femeia Fantastică, Superman, Aquaman, Green Lantern - și până la urmă am aflat că Alan prefera BD-urile scoase de DC Comics. Am mai aflat și altele, căci Alan mi-a turuit non-stop despre ele, și cu toate că de obicei nu mai eram atent la vorbăria lui, unele informații mi s-au strecurat în creier. De exemplu, că mai toți (nu toți) supereroii se găsesc fie în BD-urile de la DC Comics, fie în cele de la Marvel Comics și că există anumite grupări care le rămân credincioși fie unei companii, fie alteia, iar dacă e să faci niște săpături în sânul grupărilor respective, s-ar putea să dai peste indivizi care nu prea se înscriu la categoria fanilor cu un „hobby relaxat", ci mai degrabă în aceea de „fanatism religios". Alan nu era un fanatic DC Comics, însă era cam pe acolo, ceea ce înseamnă că Alan pe care-l știu eu nu s-ar apuca în veci să-l ridice în slăvi pe Tony Stark, pentru că Alan pe care-l știu eu n-a fost niciodată obsedat de Omul de Fier, pentru că Omul de Fier nu e un personaj DC. - Herr Norbert?  Herr Weingarten se uită întrebător la mine. - Da? zic. Adică...ăă...ja? Oftează din greu, își scoate ochelarii și-și masează tâmplele. - O singură frază, mormăie Herr Weingarten. Atâta cer. O frază în care să-ți descrii ziua. Am teoria mea despre profi și cum să deosebești unul bun de altul slab: profesorii buni se gândesc să se lase de meserie, însă nu arătă niciodată ca și cum deja s-au lăsat."