Giacomo Casanova. Sonata inimilor frante

PREMIUL EMILIO SALGARI 2018   Matteo Strukul este cel mai cunoscut autor italian de romane istorice, opera sa multipremiată fiind tradusă în peste 20 de limbi.   „De prea multe ori în viață am plătit dublu ceea ce credeam a‑mi fi oferit din prietenie.“ Însă pentru dragoste Casanova a plătit o singură dată. Soarta lui și a celei care i-a furat inima este hotărâtă într-un joc al intrigilor politice și al hazardului ce se desfășoară, pe rând, în luminile orbitoare ale unui palazzo somptuos, în clarobscurul unui canal cu gondole tremurându-i pe ape și în bezna unei temnițe unde Inchizitorul Negru își așteaptă victima. Combinând elementele romanului istoric și de aventuri cu cele ale romanului libertin și apelând la o documentare solidă pentru a susține ficțiunea, Matteo Strukul îmbogățește cu tuse inedite portretul lui Giacomo Casanova, cel mai faimos seducător din istorie. Eroul său este un iubitor al cărților și teatrului, un călător, un alchimist, o figură extrem de complexă și de interesantă.   Casanova, e adevărat, a fost protagonistul altor romane […], dar lipsea o narațiune modernă care să pună accentul pe un personaj ce merită să fie cunoscut. Casanova e un libertin, deci un seducător, dar și un rebel, un outsider, cum se spune azi, și un bărbat care făcea marketing pentru el însuși. - Matteo Strukul, interviu publicat în Îl Mattino Fragment din volumul "Giacomo Casanova. Sonata inimilor franțe" de Matteo Strukul: "Zago inspiră lung, ca și cum ceea ce se pregătea să spună avea nevoie de tot aerul pe care nasul său subțire îl putea conține. Apoi rupse tăcerea. Doar patru cuvinte. - Giacomo Casanova s-a întors! Și acela fu începutul sfârșitului. La auzirea numelui, Pietro Garzoni sări în picioare, aproape azvârlind călimara pe jos. Își lărgi și mai mult gulerul apretat, temându-se că nu va putea respira, și-și descheie nasturii de la lunga redingota neagră. Giacomo Casanova: câtă nerușinare! Omul acela era un blestem. Viciile sale, proasta lui influență asupra femeilor, zvonurile care circulau despre faptul că ar fi fost sprijinit de forțe oculte... Conform ultimelor informații, se află la Viena! Se gândi la momentul în care, cu câțiva ani în urmă, Giacomo Casanova părăsise Republica, când Garzoni trăsese în sfârșit un suspin de ușurare, pentru că individul ăla era ca ciuma și foametea împreună. Transformă în moarte și lacrimi tot ce atingea. Desigur, poporul îl iubea, femeile făceau nebunii pentru el, cercurile de literați și artiști vedeau în el un soi de antierou rebel și deci un model. Dar Casanova era blestemul ordinii și al disciplinei. Iar într-un oraș ca Veneția, numai Dumnezeu știe de câtă ordine și disciplina e nevoie. Republica, între locuri de întâlnire și jocuri de noroc, teatre și bordeluri, saloane și taverne părea un depozit de muniții gata să explodeze, era un oraș volubil și lichid că apa lagunei pe care luase naștere, o femeie lascivă și gata să se dăruiască celui care, mai bine decât alții, îi cunoștea viciile și trăsăturile distinctive. De fapt, de la un asemenea om te puteai aștepta la orice. Iată de ce vestea întoarcerii sale era tot atât de bine primită ca vestea unei epidemii de variolă. - Sunteți sigur? întrebă Garzoni, aproape nevenindu-i să creadă. L-ați văzut? Era într-adevăr el? Nesiguranța îl mistuia ca un foc. - Vorbiți odată, fir-ar să fie! Zago tuși nervos. - L-am văzut cu ochii mei. - Unde era? - La cârciuma Do Mori, în cartierul San Polo, lângă Rialto. Excelența Voastră o cunoaște? - Cine nu cunoaște coliba aia pentru depravați și pierde-vară? Inchizitorul de Stat era orbit de furie. - A întâlnit o femeie. - O femeie? - Da, dar nu una de pe-aici. - Ce vreți să spuneți? - O austriacă, o damă de companie. L-a condus pe Casanova în casa stăpânei sale. - Știți despre cine-i vorba? - Contesa Margarethe von Steinberg."