Ginny Moon, din secretele unei fetite autiste

 După mai mulți ani petrecuți în sistemul de adopție, Ginny Moon, o fetiță autistă de 14 ani, a fost, în sfârșit, adoptată de o familie iubitoare. Dar umbrele trecutului încă o bântuie, iar Ginny pune la cale, în secret, un plan de evadare: să fugă în Canada cu mama ei naturală, Gloria. În ce le din urmă, fetița își dă seama că adevărata fericire e acolo unde poate spune că este acasă, cu noii săi părinți, Brian și Maura, care o iubesc necondiționat.     Fragment din romanul "Ginny Moon, din secretele unei fetițe autiste" de Benjamin Ludwig:     „4.48 DUPĂ-AMIAZĂ, CU EXACTITATE, JOI, 20 IANUARIE      - Alo? rostește Gloria.     - Păpușa mea Bebeluș mai este acolo? întreb eu.     Brian și Maura sunt în camera de sus și îi fac baie Micuței Wendy. Eu sunt în dormitorul meu cu ușa închisă.     - Ginny? De ce îmi telefonezi? Da, desigur că sora ta e încă aici. Ce s-a întâmplat?     - Patrice a zis că poliția va veni să o ia de acolo. La sfârșitul a săptămâni sau în acest weekend. Nu îi dai să mănânce destul.     Gloria tace.     - La naiba! La naiba, la naiba! Știam eu că ticăloșii... Ascultă! E grozav că m-ai sunat, dar acum trebuie să-mi iau tălpășița de aici, să împachetez totul și să plecăm înainte să apară ei.     - Mai vii la micul nostru rendez-vous de marți, 25 ianuarie, la Cumberland Farms?     - Da, da, desigur. Însă trebuie să mă gândesc unde să mă duc pentru următoarele trei zile.     - Patru zile.     - Așa e. Patru zile. Nu mai contează. Dumnezeule mare, nu să vă pierd pe amândouă! Chiar mi-ar prinde bine ajutorul surorii mele acum! Ticăloșii!     - Trebuie să-i dai mai mult de mâncare, zic eu, dar apoi aud pași apropiindu-se pe hol. Vine cineva.       - Ea face mofturi la mâncare! Așa cum făceai și tu! Ascultă, de data asta păstrează telefonul. S-ar putea să te sun dacă se întâmplă ceva. Păstrează-l și ascunde-l. Închide-l și apoi verifică dacă ți-am lăsat vreun mesaj după ce te duci la culcare. Însă nu-l ascunde în camera ta, ci în altă parte. Afară, dacă poți.     Ușa se deschide.     Este Maura.     - Ginny, o să luăm cina ceva mai târziu în seara asta, anunță ea.     Telefonul e la spatele meu. Îl strecor în buzunar.     - Wendy a făcut o iritație de la scutece și trebuie să o spălăm bine. Apoi o voi hrăni și o voi culca. O să mâncăm la ora 6.00 în seara asta. Aproximativ la 6.00, bine?     - Bine.     Închide ușa. Scot telefonul din buzunar și îl pun la ureche.     - Alo? întreb eu, dar Gloria a închis deja.     Deschid ușa dulapului meu și întind mâna după cutia de șah chinezesc. Îmi amintesc că Gloria a spus nu-l ascunde în camera ta. Nu cred că voi putea să-mi iau căciula, paltonul și cizmele fără ca Brian sau Maura să nu mă audă. Nici să deschid ușa pentru a ieși afară fără să nu mă audă cineva. Mă duc în bucătărie și iau banda adezivă. Lipesc telefonul de zidul casei. Pe urmă trag înapoi plasa, închid fereastra și mă așez pe pat. Îmi țin păturică aproape de nas și mă afund în gânduri. „Încă puțin, îi spun eu Păpușii mele Bebeluș. Voi fi acolo în curând ca să mă asigur că ești în siguranță."”