"Grădina uitata", cel de-al doilea roman al lui Kate Morton, egalează succesul internațional al cărții sale de debut, "Casa de la Riverton", devenind, în 2008, mai întâi bestseller în Australia, apoi bestseller Sunday Times în Marea Britanie și bestseller New York Times în SUA. În anul 2009 a fost recompensat cu General Fiction Book of the Year, în cadrul Australian Book Industry Awards (ABIA). Romanele lui Kate Morton sunt publicate în peste treizeci și cinci de țări.
În ajunul Primului Război Mondial o fetiță este găsită la bordul unui vas cu destinația Australia. O femeie misterioasă, supranumită Autoarea, ar fi trebuit să o aibă în grijă, dar aceasta a dispărut fără urmă. În noaptea în care împlinește douăzeci și unu de ani, Nell O'Connor află un secret care îi va marca destinul. Peste câteva zeci de ani, ea pornește în căutarea adevăratei sale identitați, într-o călătorie având drept punct final un conac ciudat, despre care se crede că ar fi bântuit, Blackhurst, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet. La moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moșteniri neașteptate. Conacul Blackhurst și grădina sa uitată dezvăluie treptat secretele familiei Mountrachet, dând la iveală legătura dintre cele trei femei, aparținând unor generații diferite, ale căror destine excepționale se continuă unul pe celălalt.
Fragment din roman:
"De cum pași pe poartă, Cassandra fu din nou izbită de liniștea grea și ciudată care învăluia căsuța. Dar mai era și altceva, ce simțea dar nu putea să descrie. Un sentiment straniu de complicitate, de parcă, trecând pragul, acceptă un pact ale cărui reguli nu le cunoștea. Venise ceva mai devreme decât data trecută și razele soarelui se zbenguiau în grădină. Grădinarul trebuia să apară peste vreun sfert de oră, așa că își puse cheia la loc în buzunar și se hotărî să cerceteze locul.
O potecă îngustă de piatră, năpădită aproape în întregime de mușchi, șerpuia către intrarea din față, ca să dispară apoi după colț. Buruienile de lângă casă crescuseră înalte și vânjoase și-a fost nevoită să le smulgă ca să poată păși mai departe.
Era ceva în grădina asta care-i amintea de curtea din spatele casei lui Nell, din Brisbane. Nu atât plantele, cât atmosfera. De când o știa Cassandra, grădina lui Nell fusese o învălmășeală de flori de casă, ierburi aromatice și plante anuale viu colorate. Cu potecute de ciment șerpuind printre ele, atât de diferită de celelalte grădini din zonă, cu peluzele lor arse de soare și tufele scorojite de trandafiri plantate în cauciucuri de mașină văruite în alb.
Cassandra a ajuns în spatele casei și s-a oprit. Un mărăciniș de aproape trei metri înălțime crescuse de-a curmezișul potecii. S-a apropiat, înălțându-se pe vârfurile picioarelor ca să poată vedea dincolo de el. Părea uniform, linear, de parcă plantele ar fi format un zid.
A pășit de-a lungul rugilor, atingând ușor cu mâna frunzele zdrențuite de iederă. Înainta cu greu, desișul îi trecea de genunchi și era pe punctul să-și încurce picioarele în el. Ceva mai încolo, pe la mijloc, a observat un gol în mărăciniș, ca o gaură mică, din care nu răzbătea nici o rază de lumină, de parcă în dosul lui s-ar fi aflat ceva solid. Cassandra a băgat mâna, atentă să nu se zgârie, aplecându-se până când desișul i-a cuprins tot brațul, până la umăr. Și degetele i s-au lovit de ceva tare. "
Acum câţiva ani, am citit Casa de la Riverton, prima carte publicată în limba română de Editura Humanitas, în colecţia Raftul Denisei semnată de prozatoarea australiană Kate Morton. A fost un volum care recunosc că m-a surprins plăcut: un roman construit în jurul unui mister de familie care reuşea să te ţînă cu sufletul la gură, fără pârghii senzaţionale exagerate, desfăşurât pe două planuri temporale şi spaţiale, a cărui scenă era ocupată în majoritate de personaje feminine capabile să eclipseze lejer orice protagonist masculin. Ritmul susţinut, intriga provocatoare, tehnica de alternare a punctelor de vedere narative, culoarea locală, accentele gotice ale poveşții s-au dovedit cu siguranţă atuuri în trezirea şi susţinerea interesului pentru lectură.
În Grădina uitată (deja un bestseller pe piaţa de carte internăţională , un roman care a fost aşteptat cu interes şi în România) Kate Morton reuşeşte să preia toate caracteristicile care i-au făcut primul roman atât de popular şi să le dea însă o cu totul altă proporţie. De data aceasta avem de a face cu o împletitură narativă şi mai complexă, în care se încurcă nu mai puţîn de trei poveşti, aflate la distanţă de câteva decenii una de celalălaltă care gravitează însă în jurul construcţiei unui mister comun. Misterul se asamblează lent şi complicat şi nu se dezleagă până la ultima pagînă a cărţîi (iar cartea are în jur de 500 de pagini). Coordonatele intrigii circumscriu atmosfera gotică a romanului: secrete, trecut, tragedii de impact asupra unor generaţii, dar fără a fi excluse rezolvările optimiste. Ca şi în Casa de la Riverton, protagonişții din Grădina uitată par să facă parte din acea categorie a oamenilor lipsiţi de darul de a se concentra doar pe viitor, împovărați în schimb, de tentăţia privirii înapoi. În romanul lui Kate Morton, reconcilierea trecutului cu prezentul, descoperirea originilor nu par să ţînă doar de o curiozitate cu mize minore pentru protagonişti, ci acestea devin nucleele dramatice ale poveşții, devin adevărate misiuni cu rol fundamental în construirea identităţii, în dobândirea eliberării şi siguranţei de sine în prezent.
Aşa cum spuneam, povestea este cât se poate de arborizată şi de întortocheată, fiecare din cele trei mari ramuri narative are în centru trei protagoniste: prima –Nell O’Connor, o fețiţă abandonată pe un vas cu destinăţia Australia, la începutul secolului XX, care, ajunsă la vârsta maturităţii află de la familia ei adoptivă despre trecutul său enigmatic şi purcede la cercetarea propriilor origini, în anii 70, având drept indicii doar obiectele din geamantanul alb cu care a ajuns în Australia: o carte de poveşti semnată de o autoare cvasinecunoscută şi alte câteva mărunţişuri. A doua protagonistă este Cassandra, nepoata lui Nell, cea care, după moartea bunicii ei în 2005, primeşte, fără explicăţii, drept moştenire o casă în Anglia – călătoria de revendicare a moştenirii va fi de fapt şi o călătorie de descoperire a unei istorii de familie zbuciumate, în care spiritul detectivist va face casă bună cu deciziile de schimbare existenţială profundă. În sfârşit a treia protagonistă şi de fapt obiectul cercetării urmaşelor este Eliza Makepeace, misterioasă autoare de poveşti , al cărei destin se leagă de familia aristocratică Mountarchet, rezidentă a conacului de pe moşia Cornwall. Toate aceste destine se vor întâlni, simbolic sau nu, în grădina misterioasă din faţa conacului (şi nu întâmplător, aşa cum veţi remarcă, în fond romanul se inspiră puternic şi din clasică poveste pentru copii Grădina Secretă – acolo unde o grădină este un simbol dublu al regenerării şi al distrugerii unei familii). Să dezvălui mai mult ar însemna să ştirbesc din farmecul poveştii, să deşir o împletitură pregătită iscusit şi minuţios de Kate Morton.
Vă va lua puţîn timp să vă acomodaţi cu tehnică propusă de autoarea australiană, aceea a decupajelor continue şi imprevizibile, a ruperilor de ritm şi a alternanţelor perspectivelor narative năucitoare şi imprevizibile, a puzderiei de personaje (fiecare legat de ramură narativă aferentă) care vă vor asalta (ar fi preferabil să aveţi chiar o foaie şi o hârtie la îndemână, cu ajutorul cărora să schiţaţi arhitectura genealogică atunci când vă veţi simţi copleşit). Cu toate acestea, odată ce veţi depăşi aceste dificultăţi de la debutul lecturii (tocmai întinderea romanului va roda familiaritatea pe care va trebui să o exersăţi cu istoria de familie), vă veţi putea lăsă sedus de misterul construit din mers (veţi avea parte şi de un popas dickensian şi chiar de câteva poveşti semnate Eliza Makepace în care se vor deghiza rezolvările unor enigme).
Dincolo de construcţia epică impresionantă, romanul lui Kate Morton probabil că este interesant tocmai pentru că reuşeşte să impună un gen literar aparte: mistery-ul feminin. Pe de o parte, galeria de personaje este aproape în întregime feminină (figurile masculine sunt fie episodice, fie atât de schematice încât par nişte accesorii de decor). Pe de altă parte, motorul intrigii, departe de a fi vreo conspirăţie, vreo forţă ocultă, departe de a avea implicăţîi politice, departe de a privi viitorul omenirii, este legat doar de originea şi raporturile dintr-o familie întinse pe mai multe generaţii. Încercaţi dezlegarea unei enigme cu mize cu adevărat sofisticate: o dezlegare de care nu atârnă soarta planetei, nici măcar viaţa unor personaje, ci doar propriul lor confort psihic şi spiritual.
GRĂDINA UITATĂ - Kate Morton – Editura Humanitas, 2011
Sever Gulea pentru blog.libris.ro
Cauți Gradina uitata în format PDF? Gândește-te la Kate Morton.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Kate Morton a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Kate Morton a investit-o în Gradina uitata.