Gregor pamanteanul

Prima carte din seria CRONICI DIN SUBPĂMÂNT Fanii seriei Jocurile Foamei vor fi plăcut surprinși s-o descopere din nou pe Suzanne Collins în această serie de romane pentru copii. În primul volum al seriei CRONICI DIN SUBPĂMÂNT, Gregor, eroul principal, cade printr-un grilaj din subsolul blocului din New York în care locuiește și ajunge în întunecatul Subpământ, o lume stranie, populată de tot felul de ființe fascinante și bizare. Aparent rezultatul unui accident, venirea lui Gregor pare a fi împlinirea unei profeții vechi de sute de ani despre un erou menit să salveze lumea din Subpământ. Inițial reticent, Gregor învață să-și asume menirea atât pentru a-i ajuta pe subpământenii aflați în pragul unui război, cât și pentru a rezolva misterul dispariției propriului său tată. Gregor este un erou neobișnuit, ales să fie războinic, dar care înțelege o lecție pe care ar trebui s-o știe toți copiii din lume și s-o aplice în viața de adult: un adevărat războinic este cel care recurge la violență doar când nu mai are de ales, după ce a epuizat toate posibilitățile de rezolvare a conflictelor pe cale amiabilă. Fragment din carte: "Gregor privea apă clipocind sub ochii lui și se ținea bine de liliac. Preț de o clipă, s-a simțit ușurat că scăpase de șobolani, dar în curând a fost copleșit de frica de a despica aerul în viteză pe un liliac rănit. Boots îl ținea atât de strâns cu brațele de gât, încât abia putea să respire, darămite să mai și vorbească. Și, oricum, ce putea spuna lui Mareth? „Vai, îmi pare tare rău pentru toată chestia de pe plajă?" Sigur, habar nu avusese de șobolani. Dar nu încercaseră Subpământenii să-l avertizeze? Nu, vorbiseră de pericol, dar nimeni nu menționase clar șobolanii, în afară de gândaci. „Râu șobolan", spusese unul. Iar după aceea, vorbiseră despre cât ar plăti șobolanii, când negociau cu Luxa. El și Boots ar fi putut fi vânduți șobolanilor, iar apoi ce s-ar fi întâmplat cu ei? I s-a făcut greață și a închis ochii ca să nu mai vadă apa agitată. Imaginea carnagiului de pe plajă îl obseda, așa că a hotărât ca, până la urmă, era mai bine să vadă apa. Pe măsură ce lumina focului se împuțină, îi cuprindea întunericul. Când a putut din nou să zărească lumina reflectată de valuri, a știut că se apropiau de Regalia. Pe doc aștepta un grup de Subpământeni. I-au luat repede pe Perdită, tot inconștientă, și pe liliacul ei, care sângera. Au încercat să-l ia pe Mareth pe o targă, dar i-a gonit și a insistat să-i ajute să care liliacul lui înăuntru. Gregor stătea pe doc, unde-l împinsese Mareth la aterizare, dorindu-și să poată dispărea. Boots tăcea acum, dar el îi simțea mușchii încleștați de frică. Așa au trecut cincisprezece minute, poate douăzeci. Nu-și dădea seama. — Sus! s-a răstit cineva la el și l-a văzut pe Mareth privind aspru în jos, la el. Tăietura de pe frunte era bandajată, iar partea dreaptă a fetei era vânătă și umflată. — Revino-ți, Pământeanule! i-a spus el aspru. Chiar crezuse că tipul ăsta era timid, în urmă cu câteva ore? Gregor și-a întins încet picioarele anchilozate și s-a ridicat. Mareth i-a legat strâns mâinile la spate. De data asta, nu mai există nicio îndoială: era prizonier. Un alt paznic a venit lângă Mareth și amândoi l-au escortat pe Gregor. Abia-și mișcă picioarele înțepenite de frică. Ce aveau să-i facă acum?  "