În primele secole ale creștinismului, bărbații și femeile care luptau pentru a dobândi gloria sfinților erau numiți atleții lui Hristos. Un sfânt realizează în cursul vieții sale performanțe pe care ceilalți oameni nu reușesc să le înfăptuiască. Uneori performanțele sale sunt recunoscute oficial de Biserică. În acest caz el figurează în calendar. Recunoașterea oficială a unui sfânt are loc însă doar ca o excepție și numai pentru un foarte mic număr de persoane. Sfinții sunt în majoritatea lor ignorați de calendar. Puținii sfinți pe care Biserica îi recomanda venerării publice primesc această consacrare cu titlu postum. Niciodată în timpul vieții lor.
Mulți oameni au vrut să se facă sfinți. Luptele lor pentru dobândirea curățeniei necesare sfințeniei au fost spectaculoase. Mai spectaculoase și mult mai dure decât luptele din arene. Pentru dobândirea curățeniei, atleții lui Hristos luptau împotriva trupului lor, împotriva somnului, împotriva foamei, împotriva durerii, împotriva propriilor lor gânduri, împotriva instinctelor. Era o luptă fără milă, dusă zi și noapte, de-a lungul unei întregi vieți. O luptă palpitantă și fără nici un răgaz.
Ioan Gură de Aur a luat hotărârea să se facă sfânt încă din adolescență. O hotărâre luată în deplină cunoștință de cauză și după o mătură chibzuință. Alți tineri hotărăsc în adolescența lor să se facă generali, sportivi campioni, exploratori. Ioan Gură de Aur a hotărât să se facă sfânt. Toată viața sa n-a avut alt ideal.
Pentru a dobândi sfințenia el i-a înfruntat pe toți adversarii pe toate terenurile și a câștigat toate luptele. Palmaresul său este o imensă listă de victorii. Victoriile lui Ioan Gură de Aur au fost atât de categorice, încât el este unul din puținii sfinți citați în calendar atât de Biserica occidentală, cât și de Biserica răsăriteană.
