Harurile curg in cascade peste noi

     „O carte bună, creștinească, este un înger al lui Dumnezeu. Ea te învață să-L cunoști și să-L iubești pe Dumnezeu, să descoperi frumusețea vieții în Hristos, să iubești pe oameni, să te ferești de păcat și să te îngrijești de mântuirea sufletului.” Pr. Nicodim Mândița            Fragment:      “Bucuria ca stare de normalitate        În nenumărate mesaje, Maica Sfântă ne-a mărturisit cât de îndurerată este să vadă lipsa de bucurie din inimile și sufletele noastre. Cu câtă mâhnire privește rugăciunea noastră încrâncenată, sterilă, lipsită de bucuria și mulțumirea pe care ți-o dăruiește rugăciunea bine făcută, cu inima deschisă și cu privirea ațintită spre Dumnezeu.     Deși am mai scris despre fericire, revin asupra acestei teme, tocmai pentru că doresc să transmit tuturor cititorilor mei că starea noastră de normalitate este cea de bucurie, de pace, de mulțumire. Mântuitorul însuși i-a îndemnat pe Sfinții Apostoli: "Bucurați-vă!". Asta este normalitatea.     Mult timp a circulat pe mai toate rețelele de socializare de pe internet o povestioară adaptată după N. Pesechkian, din "Povesti orientale": "În îndepărtatul Orient, un prinț bolnav de prea mult bine își caută vindecarea. A întrebat magi, a întrebat doctori și vraci, în căutarea unui leac minunat. Boala înainta galopant, surpând viața tânărului prinț. Într-una din zile, i s-a arătat un bătrân cuviincios, care i-a spus:     - Dacă vei purta o singură zi ciorapii unui om fericit, cu siguranță te vei vindeca!      Tânărul prinț fremăta de bucurie. Cu siguranță o să găsească repede un om fericit care să-i împrumute ciorapii, iar pe acela o să-l îmbrace cu totul în aur! întrebă pe miniștrii săi dacă sunt fericiți și fiecare a dat înapoi... A întrebat familia sa, slugile palatului, însă omul cu totul fericit întârzia să apară. În inima tânărului print beteag, nesiguranța luă locul speranței. Unde să îl găsească pe omul fericit? A trimis generalii în țară, cu misiunea de-a se întoarce cu ciorapii unui om cu totul fericit.     Din păcate, nu l-au găsit. Pe când se întorceau deznădăjduiți către palat, s-au oprit pentru a se odihni într-o poiană. La marginea pădurii se zărea o căsuță cu cerdac și cu flori în glastră, așa, ca în povești.”