Dacă istoria are un sens, dacă scapă repetiției ciclice și destinului și dacă este istorie în sensul propriu al cuvântului - adică viața, nu doar trecere -, acșeștea se întâmplă pentru că Întruparea este un fapt unic, ivit în viața oamenilor. Un eveniment care, în mod tainic, restaurează umanitatea. Împărțind timpul și viața credincioșilor, sărbătorile slujirii creștine se situează în acest cadru. Deoarece a sărbători nu înseamnă doar a rememora și a ne aduce aminte, ci și a ne deschide unui har mereu actual și prezent. Hrănindu-se din tradiția răsăriteană, dar atent și la cea occidentală, Olivier Clement regăsește aici semnificația profundă a acestor perioade importante ale credinței: în mijlocul unei nopți de iarnă — Crăciunul, implorare smerită; primăvara — Pastile și Învierea; strălucind încă din icoane — focul Cincizecimii și lumina lui Hristos transfigurat. Dincolo de repetiție, iată că ajung la noi evenimentele Mântuirii.
