Iata, vine Iisus Hristos

    Cititorii editurii la care apare această carte și ai mei sper să găsească un folos, printr-o lectură cât mai accesibilă cu putință, a unei lucrări pentru care am dedicat munca zilnică a ultimilor ani și, îndeosebi, studierea și consultarea mai multor sute de cărți și texte religioase, filosofice și istorice. O particularitate a acestei cărți, componentă a confesiunii intime, la care îl asociez pe cititor e că ea nu este numai o carte, ci și exprimarea, pe această cale, a unui parcurs, a unei transformări personale structurale (metanoia). Străvechea zicală Mens sana în corpore sano este cel mai adesea înțeleasă ca o subliniere a importanței sănătății trupești, cu un accent pe corpul sănătos, care găzduiește și întărește o minte sănătoasă, ceea ce este foarte adevărat, dar la fel de adevărat este și că mintea sănătoasă conlucrează cu trupul, pe care îl curăță, îl călește și chiar îl vindecă. Așadar, această experiență nouă de viață sau experiența de viața nouă a fost o componentă a parcursului personal de care vorbeam și pe care îl ofer celor care au nevoie și, cu mai mult sau mai puțin efort, se hotărăsc să înfăptuiască o schimbare în existența lor.     Fragment din volumul "Iată, vine Iisus Hristos" de Ștefan Masu:     ”Afirmația comună că toți vom muri își pierde, dintr-odată, orice umbră de banalitate atunci când moartea vine la fiecare dintre noi; moartea este cea mai înfricoșătoare problemă a omenirii, spune Arhim. Serafim Alexiev, și, de aceea, știind că atotputernică moarte poate să ne surprindă, trebuie să învățăm să o așteptăm cu serenitate. „Între mine și moarte n-a fost decât un pas" (I Regi, 20.3, spune regele David) sau „între noi și Răi ori Iad există doar viața, care este cel mai fragil lucru din lume". La moarte are loc tainica despărțire a sufletului de trup; unitatea psihofizică se desface, trupul e de acum fără viață, însă sufletul, zidit spre nemurire, nu este lipsit de viața lui, ci continuă să trăiască. Oricât de firească ni s-ar părea, moartea este un eveniment nefiresc, născut din păcat, din „neascultarea către Făcătorul”, iar păcatul nu este nimic altceva decât întrebuințarea, în chip rău, a libertății cu care Dumnezeu ne-a deosebit, drept cele mai înalte făpturi pământești. Prin urmare, moartea a venit în mijlocul oamenilor din vina lor și, oricât de nefirească ar fi ea, a devenit soarta lor amară, de atunci până astăzi, toți mor, însă nu toți vor pieri în veac.     Așadar, Dumnezeu n-a creat moartea, Dumnezeu l-a zidit pe om spre nestricare, amintește și Arhim. Vasilios Bacoianis, aceste cuvinte de înțelepciune ale lui Solomon; Dumnezeu nu l-a plăsmuit pe om ca să moară, ci ca să viețuiască veșnic, dar cu o condiție — să respecte porunca lui Dumnezeu. „Din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit" (Fac., 2.16-17). Faptul că l-a înștiințat că va muri n-a fost o pedeapsă ci o prezicere, o „profeție"; moartea sufletului este rodul firesc al neascultării.”