Rezumat Ierusalim, biografia unui oras – Simon Sebag Montefiore
Istoria Ierusalimului este istoria lumii
Absolut spectaculoasă. O carte minunată." Bill Clinton
Un portret amplu și uluitor al Ierusalimului. O lectură irezistibilă de la prima la ultima pagină. - The Sunday Times
Istoria Ierusalimului, alcătuită de Montefiore, este rodul îmbinării dintre pasiune și erudiție. O realizare impresionantă. - The Independent
Probabil că există un Ierusalim ceresc; însă cu singuranță există unul terestru. Meritul cel mai de seamă al acestei cărți este faptul că reușește să le adune pe amândouă într-o biografie monumentală. - The Daily Telegraph
Ierusalimul este orașul universal, capitală a două popoare, sanctuarul a trei religii; este trofeul râvnit de trei imperii, locul Judecății de Apoi și câmpul de bătălie al ciocnirii de astăzi dintre civilizații. De la regele David la Barack Obama, de la nașterea iudaismului, creștinismului și islamismului la conflictul palestiniano-israelian s-au scurs 3 000 de ani de credință, masacre, fanatism și coexistența a mai multor religii. Cum a devenit orașul acesta mic și îndepărtat Orașul Sfânt, „centrul lumii" și, în prezent, cheia păcii în Orientul Mijlociu? Citiți povestea celui mai fascinant oraș din lume: o istorie construită din date și anecdote picante, relatată de unul dintre cei mai importanți istorici ai prezentului. Personalitățile care și-au lăsat amprenta asupra orașului sunt numeroase: de la Solomon, Saladin și Suleiman Magnificul la Cleopatra, Caligula și Churchill; de la Abraham la Iisus și Mahomed; de la figurile lumii antice – regina Isabela, Nabucodonosor, Irod și Nero la numele cu rezonanță ale timpurilor moderne – Kaiser, Disraeli, Mark Twain, Rasputin și Prințul Lawrence al Arabiei. Regi, împărați, profeți, poeți, sfinți, cuceritori și femei ușoare...
Biografia Ierusalimului se scrie prin războaie, lupte sângeroase pentru putere, atrocități comise în numele credinței sau idile fulgerătoare... Cercetând asiduu arhivele și bazându-se pe descoperiri recente, pe documentele propriei familii și pe munca sa de o viață, Montefiore revelează esența sacrului și a misticismului, a identității și a puterii într-o cronică unică a orașului despre care mulți cred că va fi locul unde va veni Apocalipsa. Așa s-a născut singurul oraș care există de două ori – în cer și pe pământ.
Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Ierusalim, biografia unui oras?
Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Ierusalim, biografia unui oras și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.