Iesirea la suprafata

O misiune himerică, un echipaj condus de un nesăbuit, un pasager clandestin cu o mare problemă și o mare speranță. Și în jur o lume de gheață a cărei splendoare nu e egalată decât de cruzimea cu care respinge viața umană. La 1850, vasul Impetus pornește spre nord vest, din Groenlanda, în căutarea expediției pierdute a lui Franklin. Cu întârziere – sezonul propice navigării se apropie de final. Înaintează, totuși, cu înverșunare, în ciuda tuturor semnelor potrivnice. Până când vasul rămâne captiv în imensul pustiu arctic, fără nici o posibilitate de mișcare, nici înainte, nici înapoi. Femeia însărcinată care se ascunsese la bord va naște aici, iar copilul va deveni noul centru de greutate al vasului prins în gheață. Ieșirea la suprafață, cea de a doua carte a tânărului scriitor irlandez Cormac James, este romanul unei expediții la capătul lumii, dar și al unei aventuri domestice: paternitatea. O carte fără nici un cuvânt în plus. Fragment din cartea "Ieșirea la suprafață" de Cormac James "2 octombrie S-a dus din nou s-o vadă. Atâta vreme cât dura furtună, nu era prea mult de făcut. Dar, pe când stătea dincolo de ușă, ceva i-a spus să nu bată, să mai rămână acolo. Se auzeau voci la cela-lalt capăt al coridorului, în cabina ofițerilor. A venit mai aproa-pe, a stat și a ascultat cum DeHaven le explică totul oamenilor. Le explică - insistând - că, dacă Myer avea să lase vasul să plu-tească și mai departe spre nord, el avea să-1 declare inapt pentru comandă. Tot timpul Morgan crezuse că doar făceau haz de situație, de neajutorarea lor, de ei Înșiși. Dar acum vedea că DeHaven chiar credea că puteau da vina pe cineva și că era ceva concret de făcut. În probleme medicale, eu am ultimul cuvânt, a spus el. Myer o să spună că ai fost împotriva de la început. Paranoia, a spus DeHaven. Replicile se completau una pe alta. Omul deja hotărâse - imaginase - totul. Morgan trebuia să-și asume comanda, să întoarcă vasul, să încerce să răzbată cât mai departe spre sud și să găsească un loc adăpostit ca să aștepte asediul iernii. Asta era ce trebuia să facă. Era noul rol pe care-1 scriseseră pentru el. Și când vine primăvara, spunea DeHaven, cu primul prilej, la Disko, și apoi acasă. Toate astea erau niște promisiuni deșarte, niște amenințări inutile. Pluteau spre nord. Ajunseseră deja prea departe. Chiar dacă ar fi fost la comandă, Morgan n-ar fi fost mai capabil să conducă vasul decât celălalt. Era totuna dacă-1 lăsau pe Myer în funcție. Trecuseră o linie invizibilă. Doar DeHaven și discipolii lui erau capabili să pretindă altceva. În seara aceea a citit din nou scrisorile soției lui, cele pe care le adusese cu el. A recitit chiar și câteva dintre scrisorile lui pe care nu le trimisese niciodată. Erau o carte veche de istorie dată jos de pe raft. Războaie uitate, campanii inutile. Fuseseră atât de importante atunci pentru cei implicați în ele, iar acum îi dădeau impresia unor niște încăierări copilărești, în care toată lumea părea absolut hotărâtă să lupte. "