E ianuarie și în Fjallbacka este cumplit de frig. O fată se târăște prin zăpadă. O mașină apare din senin și n-o poate evita. Când Patrik Hedstrom și echipa lui sunt anunțați în legătură cu accidentul, fata fusese deja identificată. O cheamă Victoria. Dispăruse de acasă în urmă cu patru luni, iar corpul ei poartă urmele unor torturi groaznice: orbitele-i sunt goale, limba este tăiată, iar timpanele îi sunt sparte. Și se pare că nu e sîngura victimă a unui criminal diabolic. Erica Falck investighează pe cont propriu o veche tragedie de familie, care a dus la moartea unui om. Soția acestuia a fost condamnată, dar Erica e convinsă că femeia ascunde ceva. Există oare o legătură între dispariția fetei și această poveste sumbră din trecutul a cărui umbră sufocă prezentul? Camilla Lackberg este cea mai cunoscută autoare suedeză. A publicat noua romane polițiste, două cărți de bucate și două cărți pentru copii, iar acum scrie o carte de fitness împreună cu partenerul ei. Fragment din roman: “Străzile se întindeau pustii în timp ce Helga se plimba prin Fjallbacka în acea dimineață friguroasă. Vara, micuI oraș vibra, plin de viață. Magazinele erau deschise, restaurantele pline, în port acostau bărcile una lângă alta și mulțimi de oameni se plimbau prin jur. Iarna, locul era tăcut. Totul era închis și era ca și cum Fjallbacka hiberna în așteptarea unei noi veri. Însă Helga preferase dintotdeauna anotimpurile mai calme. Până și propria casă era mai liniștită în acele perioade. Verile, Erinar venea mai des beat acasă și într-o dispoziție extrem de proastă. După ce se îmbolnăvise, fusese, desigur, altfel. Cuvintele erau singura lui armă, dar n-o mai puteau răni. Nimeni n-o mai putea răni, în afară de Jonas. Acesta îi cunoștea punctele slabe și știa când era mai fragilă. Absurd era însă că voia totuși să-l protejeze. Nu conta că era un om în toată firea, înalt și puternic. Avea în continuare nevoie de ea, iar ea avea să-l apere de toate relele. Trecu pe lângă piața Ingrid Bergman, unde se opri și privi apa înghețată. Îi plăcea la nebunie arhipelagul. Tatăl ei fusese pescar și ieșiseră adesea împreună, cu barca. Dar toate acelea încetaseră când se căsătorise cu Einar. El venea din centrul țării și nu se obișnuise niciodată cu capriciile mării. Dacă oamenii ar fi fost meniți să-și petreacă zilele pe mare, s-ar fi născut cu branhii, mormăise el. Nici Jonas nu fusese atras de traiul pe barcă, așa că Helga nu mai ieșise pe mare de când avea șaptesprezece ani, deși locuia în cea mai frumoasă zonă a arhipelagului. Pentru prima dată în mulți ani, simți dorul ieșirilor cu barca. Dar și dacă ar fi avut una, n-ar fi putut. Gheața era groasă, iar puținele bărci care nu fuseseră trase pe mal stăteau înghețate în port. Îi semănau. Așa se simțise în toți acei ani: atât de aproape de mediul ei, dar nefiind în stare să scape din captivitate."
