Romanul În două lumi nu este doar povestea unui liceu contemporan sau cea a unei femei singure - prizonieră, zi după zi, a visului și a lumii reale -, ci și preambulul unui viitor crud, dezumanizant plasat sub lentilă ubicua a camerelor video. Supravegherea continuă anihilează personalitatea, modifică individul, alienându-l; propria imagine în mișcare, gesturile, vorbele devin instrumente perfide de identificare, clasificare, autodenunț, reprimare. Acest roman criptic, acid și tandru totodată este prima consecință a terorii instituite de domnia „ochiului de sticla“.
