In gradina capcaunului

Niciun bărbat n-ar fi îndrăznit să scrie ce a scris Leila Slimani. Un debut extraordinar. Alain Mabanckou, membru al juriului pentru Prix de La Mamounia   Captivant, erotic și îndrăzneț, În grădina căpcăunului oferă o explorare a sexualității, a adicției și a nevoii unei femei de a simți că trăiește. Adele și Richard formează un cuplu parizian perfect. Tineri și frumoși, au cariere de succes și vieți sociale împlinite. Ea este jurnalistă, el este medic și au împreună un copil pe care, cel puțin aparent, și l-au dorit foarte mult și care le-a consolidat relația. Privit de la distanță, mariajul lor pare fără cusur, însă dacă te apropii, fisurile care-l străbat devin vizibile, distorsionând imaginea și făcându-te să te întrebi care este adevărul din spatele măștilor. Adele e plictisită de slujbă și de mariajul ei, fiind stăpânită de o nevoie insațiabilă de sex. Își face programul în funcție de aventurile ei extramăritale, ajungând târziu la serviciu și mințindu-și soțul, până când, într-o zi, cade într-o cursă pe care și-a întins-o singură.   Scris într-un stil elegant, dar deloc neutru, În grădina căpcăunului îi conduce pe cititori prin labirintul dorințelor către înțelegerea singurătății, arătându-le ca destinul nostru, al tuturor, este căutarea autenticității. - The Independent   Un roman șocant! O alegere îndrăzneață a juraților care decernează Prix de La Mamounia, premiu marocan menit să promoveze literatura din această țară în Franța. Manuscrisul a reușit cumva să treacă de cenzori, dar cu siguranță nicio editura din Maroc n-ar fi îndrăznit să-l publice. - The Irish Times Fragment din romanul "În grădina căpcăunului" de Leila Slimani: "Sâmbătă, Richard i-a propus să meargă la mare. O să plecăm devreme, Lucien va putea dormi în mașină. Adele se trezește odată cu ivirea zorilor, ca să nu-și supere soțul care vrea să evite ambuteiajele. Pregătește rucsacurile, îl îmbracă pe băiat. Ziua e rece, dar luminoasă, o zi care trezește spiritele, care interzice orice letargie. Adele e bucuroasă. În mașină, înveselită de soarele mândru de iarnă, are chiar chef de conversație. Ajung la ora prânzului. Parizienii au colonizat terasele încălzite, dar Richard a avut istețimea să facă rezervare. Doctorul Robinson nu lasă nimic la voia întâmplării. Nu are nevoie să citească meniul, știe ce-și dorește. Comanda vin alb, stridii, scoici. Și trei fileuri de peste în sos meuniere. - Ar trebui să facem asta săptămânal! Aer proaspăt pentru Lucien, o cină romantică pentru noi, e perfect, nu-i așa? Îmi face foarte bine. După săptămâna pe care am avut-o la spital... Nu ți-am zis, dar Jean-Pierre, șeful de secție, mi-a propus să fac o prezentare a cazului Meunier. Bineînțeles, i-am zis că da. Îmi datora chestia asta. În orice caz, în curând o să plec de la spital. Am sentimentul că nu vă văd niciodată, pe tine și pe micuț. M-au recontactat pentru clinica de la Lisieux, așteaptă undă verde din partea mea. Am fixat o întâlnire pentru casa de la Vimoutiers. O s-o vizităm în timpul vacanței la părinții mei. S-a dus mama s-o vadă și mi-a zis că e perfectă. Adele a băut prea mult. Își simte pleoapele grele. Îi zâmbește lui Richard. Își mușcă interiorul obrajilor, pentru a se abține să-l întrerupă și să schimbe subiectul. Lucien se agită, începe să se plictisească. Se leagănă pe scaun, apucă un cuțit pe care Richard i-l ia din mână, după care aruncă peste masă solnită căreia i-a deșurubat capacul. - Lucien, încetează! îi poruncește Adele."