Ne-ar plăcea să credem că, în ciuda aparențelor, în acest roman este vorba despre buna dispoziție. Iubiții își dau seama de asta, dar o fac mult prea târziu. Universul lor a început deja să ardă, orgoliile s-au aprins, iar dragostea incandescentă, se întoarce împotriva ei înseși, negându-se prin autodistrugere. Două iubiri, două pasiuni care se caută avid, fără însă a se întâlni vreodată și, totodată, fără a-și găsi liniștea. Antonio Alamo reușește să mențină un straniu echilibru tematic între limitele fragile ale înțelepciunii, iubirea de sine ca moarte a oricărei iubiri adevărate, consecințele speculațiilor prea raționale și prea puțin pasionale, puterea perversă a banului - „Fără bani, civilizația s-ar dezintegra“ - sau abisul înspăimântător al pierderii ultimei fărâme de inocență, aceea a rațiunii. Un roman în flăcări.
