PDF

Cartea Incredibilul jurnal secret al purcelusului PDF

de Emer Stamp

Incredibilul jurnal secret al purcelusului, Emer Stamp – copertă

Cauți Cartea Incredibilul jurnal secret al purcelusului PDF de Emer Stamp? Aceasta este pagina pentru varianta PDF.

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Incredibilul jurnal secret al purcelusului - Emer Stamp

Purcelușul are un secret, mai precis, un jurnal secret! În el, își povestește viața, își pune întrebări despre lume, despre stăpânul său și, nu în ultimul rând, despre vecinii săi de ogradă. Și cum este un purceluș, scrie frumos, în limba lui, pe care o înțelegem și noi, chiar dacă nu suntem purceluși. Ce aventuri sunt cuprinse în paginile jurnalului, cum își va înfrunta purcelușul cei mai aprigi dușmani (care nu sunt alții decât puișorii de găină), alături de cel mai bun prieten, rățoiul, vom afla! Fragment din cartea "Incredibilul jurnal secret al purcelușului" de Emer Stamp "Ziua 8   Salut Aceasta a fost a doua cea mai rea zi din viața mea. Poți să crezi așa ceva? Două zile rele, una după alta. Foarte nedrept. Când Fermier a venit azi-dimineață să-mi dea să mănânc, i-am aruncat cea mai urâtă privire de care sunt în stare. A fost atât de urâtă, încât cred că nici măcar GĂINILE MALEFICE nu m-ar fi întrecut. Dar Fermier m-a alintat și mai mult. A încercat să mă scarpine după ureche, dar mi-am mișcat capul repede și am strigat cât de tare am putut “NU MĂ ATINGE, LĂMÂIE STRICATĂ CE EȘTI!!”! (Lămâie e un cuvânt cu adevărat urât în limba porcească, pen' că porcii URĂSC lămâile. Au un gust rău, rău, rău.) Dar Fermier nu înțelege nimic din ce a spus eu, el doar râde și spune “Guit, guit” și mă mângâie pe cap. Eu dorește atât de multă să poată vorbi cu Fermier și să îi spună cât de mult ÎL URĂSC. Eu a hotărât că, doar Fermier mă vrea mare, eu mă fac mic. Așa că am mâncat doar câteva laturi. Eu trebuie să mănânce măcar puțin, fiindcă eu le IUBESC atât de mult. Aoleu, a fost foarte greu să fac asta – eu mâncat ÎNTOTDEAUNA toate laturile."

Cauți Incredibilul jurnal secret al purcelusului în format PDF? Gândește-te la Emer Stamp.

Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Emer Stamp a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.

Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Emer Stamp a investit-o în Incredibilul jurnal secret al purcelusului.

DESCHIDE VARIANTA PDF

Întrebări frecvente despre Incredibilul jurnal secret al purcelusului

Cine a scris cartea Incredibilul jurnal secret al purcelusului?

Incredibilul jurnal secret al purcelusului a fost scrisă de Emer Stamp.

Câte pagini are Incredibilul jurnal secret al purcelusului?

Incredibilul jurnal secret al purcelusului are 192 de pagini.

Unde găsesc Incredibilul jurnal secret al purcelusului în format PDF?

Poți verifica varianta PDF legal.

Unde văd prețul cărții tipărite Incredibilul jurnal secret al purcelusului?

Compară prețurile pe pagina cărții Incredibilul jurnal secret al purcelusului sau mai jos pe această pagină.

Cărți scrise de Emer Stamp

Ai mai jos lista de cărți scrise de Emer Stamp. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.