Iată o carte cu totul aparte, în care Poetul pare că se joacă tocmai pentru a se familiariza cu ceva înfricoșător precum Moartea; inventează cuvinte dulci precum dumbra, linare, iertuire, vrăjniță, lutnic/ lutnică – poemele sale gâtuite sunt adâncate; e un răsfăț al limbii căreia îi cedează necondiționat…; înregistrează cu o sfială infinită dublată de o luciditate feroce morțile unora și altora – oameni dragi, animale nevinovate; inserează momente revelatorii din copilăria îngropată în nisipurile Dobrogei... Subtile, înfiorate, bine strunite liniile sale, inspirate, ingenioase, evocatoare – par a fi rupte dintr-o clipă gravidă de înțelesuri – o minunăție de carte! - Mircea Petean Fragment din volum: "VIII Cântecul cucului, prevestitor, precum privirea năindurător de semeață și porumbacă a șoimului. El m-a vestit și că Moartea intrase deja în sora mea, Traianca. Mă privea încremenit și temător. N-a fost nevoie de alte cuvinte. Era ora vecerniei și toată lumea trăia doar din firimiturile rugăciunii. ... XXIX Toamna muscă din zi, înfometată ca o vietate speriată de Moarte. Lumina de miere încinsă îmi amintește că toamna clujeană a fost cea care m-a determinat, până la urmă, să rămân la Cluj. Am fost și sunt îndrăgostit de toamnele Clujului meu. Cândva, oare, și de Moarte? Este toamna pseudonimul Morții? "
