Carte

Institutii judiciare contemporane ed.2

de Ioan Les, Daniel Ghita

Institutii judiciare contemporane ed.2, Ioan Les, Daniel Ghita – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Institutii judiciare contemporane ed.2 – Ioan Les, Daniel Ghita

Lucrarea realizează o analiză riguroasă a sistemului judiciar românesc, precum și o prezentare generală a sistemelor omonime din câteva țări europene, dar și de pe alte continente. Într-un deceniu de la publicarea primei ediții au intervenit modificări legislative importante, unele dintre cele mai semnificative fiind implicate, cu deosebire, de intrarea în vigoare a noilor Coduri de procedură civilă și penală.   Publicarea ediției a 2-a Instituțiilor judiciare contemporane a fost prilejuită și de amplele și controversatele dezbateri din spațiul public cu privire la necesitatea unei noi reforme a sistemului judiciar. Adoptarea recentelor modificări ale „legilor justiției” oferă oportunitatea pronunțării asupra unora dintre aceste „înfăptuiri” legislative, în scopul de a le determina resorturile reale, semnificația juridică și rolul acestora în democratizarea justiției românești.   Din cuprins: - Delimitarea activității judiciare de activitatea celorlalte autorități publice - Permanentă și caracterul sedentar al organelor judiciare - Conducerea și administrarea instanțelor judecătorești - Recrutarea și investirea în funcție a judecătorilor și procurorilor - Admiterea în magistratură, promovarea, delegarea, detașarea și transferarea judecătorilor și procurorilor - Răspunderea juridică a avocaților - Drepturile și obligațiile executorilor judecătorești - Geografie judiciară contemporană Puncte forțe: - Conține ultimele modificări aduse în materie prin O.U.G. nr. 92/2018, O.U.G. nr. 7/2019, O.U.G. nr. 8/2019, O.U.G. nr. 12/2019 - Abordare aprofundată a sistemului judiciar românesc și a sistemelor organizate în alte țări europene, dar și de pe alte meridiane - Ample referințe bibliografice - Index alfabetic

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Institutii judiciare contemporane ed.2?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Institutii judiciare contemporane ed.2 și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Institutii judiciare contemporane ed.2

Cine a scris cartea Institutii judiciare contemporane ed.2?

Institutii judiciare contemporane ed.2 a fost scrisă de Ioan Les, Daniel Ghita.

În ce an a apărut Institutii judiciare contemporane ed.2?

Institutii judiciare contemporane ed.2 a apărut în anul 2019. Vezi și topul de cărți din 2019.

Câte pagini are Institutii judiciare contemporane ed.2?

Institutii judiciare contemporane ed.2 are 622 de pagini.

La ce editură a apărut Institutii judiciare contemporane ed.2?

Institutii judiciare contemporane ed.2 a fost publicată la editura C.H. BECK.

Care este cel mai mic preț pentru Institutii judiciare contemporane ed.2?

Cel mai mic preț găsit acum este 134 lei.

Există Institutii judiciare contemporane ed.2 în format PDF?

Poți verifica Institutii judiciare contemporane ed.2 în format PDF.

Cărți scrise de Ioan Les, Daniel Ghita

Ai mai jos lista de cărți scrise de Ioan Les, Daniel Ghita. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.