Ce-ar fi dacă personajele tale preferate ar prinde viață? Billy își petrece vara într-o cabană care aparține misteriosului dr. Libris. De câte ori Billy deschide o carte din biblioteca doctorului, poate auzi zgomote venind de pe insula din mijlocul lacului învecinat. Zăngănitul săbiilor. Șuieratul săgeților. Uneori, simte cum se cutremură pământul. E ca și cum ceea ce citește ar prinde viața… Chris Grabenstein, autorul bestsellerului Evadare din biblioteca domnului Lemoncello și coautor al seriei Eu, haios? face dovada unei imaginații debordante în această aventură plină de acțiune și mister. Fragment: “Mi-a luat doi ani să o construiesc, a răspuns călătorul în timp. Vreau să reții că, dacă apeși pe această manetă, masana te duce în viitor, iar cealaltă inversează comanda. În acest moment, am să apăs pe manetă și mașina va porni. O să dispară... Billy spera ca acel paragraf să își atingă scopul. A vârât cartea la loc în rucsac. Toate erau pregătite, așa că își putea continua drumul. I-a găsit pe Walter și pe Farkas în mijlocul primei pajiști. În zare, spre capătul câmpului, licărea ceva sub razele lunii. Billy a zâmbit. Era mașina timpului a lui H.G. Wells. Semăna cu o sanie bizară din lemn lăcuit, prevăzută cu niște balustrade din alamă arcuite, cu o bancă din piele tapițată în mijloc și un orologiu din alamă prins la spate. Manetele îmbrăcate în fildeș, care te duceau în „viitor" sau în „trecut", erau montate pe un tambur făcut tot din alamă și cuarț strălucitor. Pe neașteptate, din depărtare a răsunat șuieratul Șopârlei Spațiale. - Hai, nu fi supărat că ți-a spus că ai limba urâtă, s-a auzit glasul Pollyannei. Fii recunoscător că natura te-a înzestrat cu o asemenea paletă de prins muște. De data aceasta, șopârlă a răcnit ca un dinozaur furios. Se vedea treaba că nu-i plăcea jocul Pollyannei. - Frate, efectele de sunet sunt senzaționale, a exclamat Farkas. Cei trei băieți au luat-o la fugă prin luminiș. - Băieți? a spus Farkas. Ce mai e și sania aia? - Cred că e un proiect artistic, a răspuns Billy, după o clipă de gândire. Pollyanna a intrat țopăind în luminiș. Rochia în carouri îi era plină de ciulini, iar pălăria din paie îi stătea strâmba pe cap. Era îmbujorată la față și florile din coșuleț erau făcute scrum. Cu toate acestea, zâmbea. Zâmbea și Farkas. Mai bine zis, radia de fericire.”
