Ediție îngrijită și cuvânt înainte de Grigore Vida Expresia amicus Plato… e a lui Platon însuși înainte de-a fi a detractorului lui Platon. Niciodată nu ești în tihnă cu Platon. Gândirea lui riscă. Întreg efortul dialectic înseamnă consimțire la risc. Iar de fiecare dată totul poate cădea. Consimți la această aventură? Ești apt să-l înțelegi pe Platon. Dacă nu, te poți mulțumi cu adevărurile școlii. Platonismul întreg, și cu el doctrina lui Socrate, ar reprezenta o mare platitudine dacă s-ar reduce la a spune: trebuie să știm «exact» despre ce vorbim. Socrate și Platon n-ar fi fascinat cultura veacurilor dacă ar fi adus simpla exigență de exactitate în discursurile noastre. Dincolo de cunoștințele exacte ne mai trebuie o știință: e știința Ideilor. - Constantin Noica Volumul de față reunește toate textele lui Noica despre Platon publicate în perioada de după război. În timp ce Descartes, Kant și, în final, Hegel au fost ca niște trepte pentru Noica, de Platon nu s-a despărțit niciodată. Neîndoielnic, pe Noica îl atrăgea faptul că gândirea lui Platon se pune mereu pe sine la încercare, dar, mai mult decât atât, ceea ce trebuie că îl făcea să revină mereu la filozoful antic era meditația pe care o găsea la acesta asupra relației dintre real și ideal; căci marea temă a filozofiei lui Noica ar putea fi considerată felul în care «realul se împletește cu idealul». Noica repetă cu fiecare prilej că Ideea platonică nu este supra-instituită realului, dublându-l pe acesta, că nu este «transcendență», așadar, ci mai degrabă «transcendentală», întemeietoare a realului. Deși admite că Platon încurajează prea des evaziunea din real, totuși lumea Ideilor «nu e în ceruri», ci «Ideile se întorc asupra realului, se împlântă în el, absorbite parcă. Ideile sunt setea realului». Potrivit lui Noica, la esență se ajunge întotdeauna răsfrângând realul asupra lui însuși, iar Ideea este o ridicare spre esențial, dobândind arheul lucrurilor. - Grigore Vidă Fragment din volumul „Interpretări la Platon" de Constantin Noica: „Nu se știe aproape nimic despre Ariston, tatăl lui Platon, mort înainte de vreme, și prea puțin despre Perictione, mama lui, care avea să se remărite. Cei doi frați ai săi, Adeimantos și Glaucon, sunt mai ales cunoscuți pentru că îi numește Platon, în unele din dialogurile sale. Cât despre sora sa, Potone, ea este mama acelui Speusip care, în calitatea sa de filozof și nepot al lui Platon, va primi o bună parte din moștenirea acestuia, în primul rând conducerea școlii întemeiate de filozof, renumită Academie. În lipsa altor indicii asupra legăturilor afective ale lui Platon cu familia sa, preferința aceasta, în dauna lui Aristotel, pentru Speusip - un spirit, în definitiv, de a doua mână - vine să arate că sentimentul de familie era treaz și în inima sa. Dacă nu se știu prea multe despre legăturile de familie ale lui Platon - despre cele directe cel puțin, căci legăturile cu doi dintre unchii săi, Critias și Charmides, ne vor îngădui câteva dezvoltări în marginea tinereții filozofului - se știe în schimb că a fost privegheat, în anii de învățătură, de către un sclav bătrân, ca toți tinerii de familie bună, în tovărășia căruia a învățat scrisul, poemele, cithară și lira. Câțiva istorici adaugă pictura și - pentru tinerețea mai târzie - tragedia. Muzica, pictura și poezia ar umple astfel o bună parte din tinerețea filozofului. Geometria nu se ivește încă, geometria aceea rară de care, avea să spună Platon, nimeni nu poate pătrunde în școala sa. Viața artistică și viața de aer liber dau un conținut îndeajuns de plin tinereții unui atenian; mai ales viața în aer liber trebuie să fi ocupat un loc larg în educația omului tânăr. Legenda intervine și aici, spre a descrie pe Platon câștigător la întrecerile atletice. Iar legenda e de astă dată, în consonanță cu realitatea, care ne arată un Platon înzestrat cu o deosebită energie fizică, la fel cum era și Socrate, dascălul său de mai târziu. Trupul nu stătea în calea minții, la Atena. Dar preocupările de artă și plăcerile educației fizice nu însemnau totul, pentru tinerețea lui Platon. Se ivește devreme, în cazul său, o ispită: politicul. Că mulți dintre tinerii atenieni - va istorisi filozoful mai târziu - visă și el să ia partela viața politică. Ce era mai firesc decât să înceapă a se pregăti din vreme pentru ea?”
