Carte

Interval. In cautarea fericirii

de Elena Luminita Burlacu

Interval. In cautarea fericirii, Elena Luminita Burlacu – copertă

Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Interval. In cautarea fericirii – Elena Luminita Burlacu

    În limba latină intervallum înseamnă un loc între două ,,valuri” de pământ, un șanț între două metereze. Soldatul care stă în acest intervallum este, din punct de vedere fizic, plasat între două spații diferite, separate de chiar linia întăriturii – în spate este frontul pe care îl apără, în față este frontul de care se apără. Ca prezență psihică, însă, el acoperă ambele spații – pe primul prin grija de a-l apăra, pe celălalt prin concentrarea tuturor simțurilor în încercarea de a anticipa mișcările inamicului. De fapt, aproape toată atenția lui este concentrată dincolo de linia meterezelor, în spațiul străin, necunoscut, periculos, ce se întinde înaintea sa. Și, în timp ce trupul îi este forțat să stea între două dealuri de pământ, într-un șanț îngust, dar sigur, mintea îi zboară pretutindeni, la vatra de acasă și la moartea ce pândește de undeva, dintr-un loc pe care zadarnic îl scrutează, căci știe că nu o va vedea decât când va fi prea târziu. Gândul îl poartă printre ai săi, pe care-i regăsește într-un trecut reînviat de dor și de dorința de a trăi. *** ...toți trăim într-un intervallum, toți, absolut toți, sfinți și păcătoși, genii și idioți, eroi și lași, bătrâni și copii, toți suntem sortiți să trăim mai simplu sau mai complex experiența intervalului, care este chiar condiția ontologică umană.

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Interval. In cautarea fericirii?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Interval. In cautarea fericirii și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Interval. In cautarea fericirii

Cine a scris cartea Interval. In cautarea fericirii?

Interval. In cautarea fericirii a fost scrisă de Elena Luminita Burlacu.

În ce an a apărut Interval. In cautarea fericirii?

Interval. In cautarea fericirii a apărut în anul 2017. Vezi și topul de cărți din 2017.

Câte pagini are Interval. In cautarea fericirii?

Interval. In cautarea fericirii are 106 de pagini.

La ce editură a apărut Interval. In cautarea fericirii?

Interval. In cautarea fericirii a fost publicată la editura EIKON.

Există Interval. In cautarea fericirii în format PDF?

Poți verifica Interval. In cautarea fericirii în format PDF.

Cărți scrise de Elena Luminita Burlacu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Elena Luminita Burlacu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.