Intoarcerea. Seria Titanii Vol. 1 - Jenniffer L. Armentrout

    ACȚIUNE NON-STOP ȘI O POVESTE DE DRAGOSTE INCANDESCENTĂ     A trecut un an de când Seth a încheiat o înțelegere cu zeii prin care își punea viața în slujba lor. Acum, Apollo are o misiune pentru el: Seth trebuie să protejeze o față frumoasă și îndrăzneață, dar de care nu se poate atinge. Iar această nouă sarcină ar putea fi cea mai solicitantă provocare de care a avut vreodată Seth parte. Josie habar nu are ce vrea de la ea acest tip nebun și sexy, dar odată cu sosirea lui, toată viața ei este dată peste cap. Fie că Josie începe să-și piardă mințile, fie că o pândește un coșmar născut din antica mitologie. Josie nu se poate decide care este cel mai mare pericol: un titan furios care caută răzbunare sau misteriosul Seth cel cu ochii aurii- și atracția intense care mocnește între ei…     “Suspans la maximum și tensiune sexuală de la prima la ultima pagină.” - Publishers Weekly     Fragment din romanul "Întoarcerea (Seria Titanii Vol. 1)" de Jenniffer L. Armentrout:     “Pentru o clipă, am crezut că Seth o să-i arunce cu ceva în  cap lui Solos, poate una dintre lamele alea ascuțite, dar el s-a așezat lângă mine, așa de aproape că avea tot piciorul lipit de al meu.     — Sunteți la curent cu ce s-a întâmplat cu titanii?     Vizavi de noi, Marcus s-a îndreptat.     — BineIițeles. Și am luat măsurile necesare ca să ne asigurăm că studenții noștri și toți cei de-aici sunt în siguranță, și nu numai în fața titanilor.     Seth a zâmbit afectat.     — Mesaj recepționat, a răspuns el, iar eu habar n-aveam ce însemna asta. Deci sunteți protejați împotriva tițanilor.     Marcus a dat din cap.     — Suntem, dar ce legătură are cu ea?     Mă întrebam cum te poți proteja de ceva așa de puternic și înspăimântător ca Hyperion. Probabil implică sânge de la vreo douăsprezece virgine sau ceva la fel de arhaic și înfiorător.     Seth s-a aplecat în față, înfruntând cei mai strălucitori ochi verzi pe care-i văzusem vreodată, și apoi a aruncat bomba:     — Josie e fața lui Apollo. E un semizeu.     Marcus și Solos și-au întors privirea spre mine. Ochii ambilor bărbați erau căscați și se zgâiau la mine de parcă m-aș fi schimbat brusc într-un balaur cu trei capete.     — Nu, a zis Marcus. Nu există semizei pe Pământ și, oricum, am fi simțit-o dacă era. Ce fel de...?     — Are puterile încătușate, Marcus. De-asta n-o simți. Și nu e singură, a explicat Seth, întinzându-se și strângându-și mâna pe genunchiul meu, ca să nu-l mai bătăi.     — Scuze, am bâiguit eu, aruncându-mi privirea spre mâna lui.     Când a început din nou să vorbească, explicând publicului nostru fascinat ce eram, câți dintre noi mai erau și toate celelalte vești bune, și-a ținut mâna pe genunchiul meu. Mă zgâiam la degetele lungi, elegante. Suple, dar mortale.     Greutatea mâinii lui mă făcea să mă simt aiurea și nu-mi plăcea, dar, în același timp, recunoșteam că era ceva plăcut în apăsarea aia, care aproape că mă readucea pe pământ.”