Puterea. Seria Titanii vol.2

Puterea este al doilea volum din seria Titanii de Jennifer L. Armentrout. Când dragostea și puterea se înfruntă e posibil să nu existe învingători, ci doar învinși.   Universitatea Covenant a devenit câmpul de luptă pentru puri, care își doresc revenirea la venerabila Orânduire a Rasei, și impuri, care cer dreptul de a-și controla propriile destine.   Zeii însă au alte planuri.   Războiul pare inevitabil și nici că ar putea pica într-un moment mai prost. Seth a primit sarcina de a o învăța pe neîndemânatică Josie să-și strunească recent descoperitele puteri și împreună trebuie să îi găsească pe ceilalți semizei. Lucrurile se complică atunci când personaje din trecut revin la Covenant și tulbură apele între cei doi îndrăgostiți. Mai mult, fascinația puterii îl prinde din nou în mrejele ei pe Seth, iar, de data aceasta, e posibil ca Josie să nu îl mai poată salva.   Fragment din cartea "Puterea. Seria Titanii vol.2" de Jenniffer L. Armentrout: "Stomacul meu gol a început să ghiorăie. Sărisem peste cină, dar nu aveam chef de mâncare adevărată. Cu gândul la tortul aniversar care mai rămăsese în camera lui Josie, m-am îndreptat într-acolo. Drumul spre dormitor era cam același pe care eu și ea îl parcurseserăm mai devreme, pe lângă sala de antrenamente, numai că de data asta nu am intrat acolo. Locul în care așezasem cadavrul era curat. Marmura nu avea absolut nicio pată. Niciun semn care să sugereze că se întâmplase ceva acolo, cu excepția unui trandafir roșu. Un omagiu. Un trandafir nenorocit. Fără să-mi dau seama, mă oprisem din mers și mă holbam la floarea proaspăt tăiată. În câteva zile se va ofili, dar oare vor mai apărea și alte flori? Așa cum pun muritorii în locul în care a murit cineva? Puri nenorociți! Orice persoană cu doi neuroni funcționali putea să-și dea seama că vor apărea probleme după abolirea Orânduirii Rasei, dar așa ceva? Era... Da, nici nu erau cuvinte pentru asta. Dar ce s-a întâmplat cu fața aceea? Nu glumisem deloc când propusesem să-i castreze pe toți nenorociții ăștia de puri. - De-a dreptul bolnav, nu? Am ridicat capul, m-am întors și era gata să scot un țipăt de uimire. Rezemată de statuia de marmură care o înfățișă pe Hera stătea o nimfă, picior peste picior. Aceeași nimfă-mascul pe care o văzusem în fața casei unde locuiau bunicii lui Josie. Era îmbrăcată la fel, cu pantalonii ăia de piele de căprioară, și puteam să jur că pieptul nemernicului strălucea în lumina lunii. - Te-ai rătăcit sau ce? l-am întrebat eu. Pădurea e după zidurile astea. S-a uitat la mine dintr-o parte."