Intrati in El Encanto

Romanul prezintă povestea de dragoste dintre Patricio, un tânăr venit în Havana din Asturias, o provincie a Spaniei măcinată de conflictele Războiului Civil, și Gloria, soția celui mai puternic mafiot din Cuba, cu care a fost silită să se căsătorească pe când era adolescenta. O iubire interzisă, pe care totuși cei doi o trăiesc cu patimă, fascinați unul de celălalt. În calea lor se ridică nenumărate obstacole, pe care reușesc să le treacă doar în parte. Întâmplări dramatice ii despart și îi apropie pentru că, la un moment dat, Patricio să fie nevoit să fugă din Havana, luând asupra să vină uciderii soțului Gloriei. El crede că iubita sa a murit în incendiul pus la cale de soțul ei în urma căruia arde magazinul de lux El Encanto, în care lucra Patricio, loc emblematic pentru Havana acelor vremuri, unde veneau inclusiv stele ale Hollywoodului. Finalul este totuși unul fericit. Cei doi se reîntâlnesc abia în amurgul vieții, dar pasiunea lor a biruit timpul fără să se fi stins vreodată. Fragment din romanul „Intrați în El Encanto" de Susana Lopez Rubio „După câteva secunde tensionate, bărbatul lasă arma în jos și le făcu un semn bodyguarzilor săi să facă un pas în spate. Atunci am primit o lovitură puternică de picior care m-a trântit la pământ. Iar bărbatul, ținând încă pistolul în mână, îi porunci lui Guzman să se apropie. — Curat-o! îi spuse când îl avu în fața lui. Lui Guzman îi tremurau atât de tare mâinile, ca și cum ar fi fost cuprins de friguri. Chiar și cu acea presiune pe umerii săi, priceperea lui era atât de mare, încât reuși să curețe pata cât ai clipi. — Gă-gata... Bărbatul își cercetă pantofii cu minuțiozitate și, după o tăcere lungă, zâmbi mulțumit. — Prietenul tău te-a salvat de data asta, gura spartă, mă avertiza și, privindu-ne pe toți trei, continuă: Să nu vă mai prind pe aici, păduchioșilor. Dacă-mi mai ieșiți în cale, vă spintec. E clar? Trăgând un ultim fum din trabucul său, bărbatul se adânci în întunericul străzii și el și oamenii lui dispărură în umbră. Am respirat ușurați din toată inima, așa încât suspinele noastre s-ar fi putut auzi din celălalt capăt al insulei. De îndată ce a plecat, Guzman și Grescas veniră repede lângă mine și mă ajutară să mă ridic. Picioarele mele se muiaseră ca și cum ar fi fost de cauciuc și trebuiră să încerce de vreo două ori să mă ridice. — Ești bine? Grescas scuipă pe jos cu furie. Bagă-mi-aș..., asta avea să ne zboare creierii. — Trebuie să ne ducem la A treia să-l denunțăm pe nebun, am propus. A treia era secția de polilie din Havana. — Nu, nu, nu! Guzman ne privi cu ochii ieșiți din orbite. Nicio poliție! Voi chiar nu știți cine era tipul ăla? Cesar Valdes! Mie nu-mi era deloc cunoscut, dar, auzind numele, Grescas se strâmbă cu un amestec de neîncredere și groază. — Cesar Valdes? repetă. Cesar Valdes?! — Chiar el! — Cine naiba e Cesar Valdes? am intervenit. — Este un Don. Știi, ca Al Capone sau Lucky Luciano. Un gangster. — Un mafiot? Se zvonește că a început prin a fi contrabandist de opiu și marijuana și nu a întârziat să prospere. Acum este patronul localului Calypso și unul dintre cei mai puternici bărbați din întreaga Cuba. — Dar oricât de bogat ar fi și oricât de multă putere ar avea, nu poate să omoare oamenii când are el chef, am protestat. Grescas îmi trase o palmă peste ceafă. — Tu ești prost! Este vorba de Mafie! Dacă ar avea chef, și-ar putea face un portofel din pielea de pe fundul tău și nimeni n-ar mișca un deget, ai înțeles? — Nu se presupune că guvernul și poliția luptă împotriva Mafiei? — Ha! râse Guzman. Cesar Valdes se ducea să ia masa acasă la Batistă și acum ia aperitivul cu Grâu. Guvernele trăiesc din banii mafiotior. Nu numai că nu-i băgă la închisoare, ci îi și protejează pe acești nemernici..."