E o plăcere să te delectezi în stilul lui Descartes și Voltaire, citind acest frumos eseu al domnului Cristache Gheorghiu: Între două idealuri. E a treia carte, primele, Singur printre americani, respectiv America after America, apărute cu câțiva ani în urmă, redau esperiența inedită a unei călătorii în S.U.A., traversând spațiul nord-american în lung și-n lat, preferând, ca mijloc de transport autobuzul, fiindcă, mai ales acest autovehicul - după cum mărturisește și-n cartea de față - îi oferă turistului posibilitatea, cât de cât reală și completă, de a cunoaște locuri și oameni, deloc ușor, mai ales din punct de vedere material. Da, domnul inginer Cristache Gheorghiu este un peregrin dintre aceia care scormonesc lumea pentru a o cunoaște.
Astfel își crează acești peregrini cadrul de a se cunoaște pe ei înșiși. "Vreau să-mi dau seama cine sunt eu ca ființă omenească", pare să ne spună și domnul Gheorghiu, urmând o dorință mărturisită de atâția înaintași, călători sau filozofi, de la Marco Polo, la Descartes, Voltaire, Leibniz, sau Spinoza. Pentru o marturilre însă, e nevoie de o inițiere (pregătire sufletească, intelectuală, în general) și de un cadru adecvat, pentru a o depune, mărturia. Acest cadru este însăși viața celui ce grăiește, iar mijlocul de comunicare - cuvântul scris.
Și asfel s-au născut caritle Singur printre americani și Între două idealuri. De fapt, două dileme: A trăi pentru a trăi sau A trăi pentru a cunoaște și a te cunoaște? Domnul Gheorghiu merge pe cea de a doua coordonată, oferindu-ne un comentariu suplu, ca material faptic, erudiție, stil (acesta venind din talent și studiu), mai ales al umaniștilor raționaliști (Erasmus, Voltaire și Descartes, citați și de domnia sa) și al clasicilor iluminiști, cu finețea aceea pe care post-modernismul a cam distrus-o, din păcate.
Sunt în acest eseu lucruri de o mare frumusețe literară: proporțiile, expresia artistică, observația de profunzime, concluziile educative. Deci, cam ceea ce făceau clasiciștii. Dacă adaug la toate acestea și o anume culoare a timpului și a locului (domnul Ghoerghiu este și un remarcabil pictor), cred că am surprins câteva din trăsăturile definitorii ale acestei cărți frumoase, spre care-i îndemnam pe cititori, pentru a trăi și ei aventura inegalabilă a cunoașterii, pentru a rămâne oameni, cum spune, în final, autorul.
Cauți Intre doua idealuri în format PDF? Gândește-te la Cristache Gheorghiu.
Înainte să descarci un PDF gratis, amintește-ți că Cristache Gheorghiu a muncit luni sau ani ca să scrie această carte. Un fișier piratat nu plătește orele de scris, de editare și de rescriere — și lasă autorul fără recompensa pe care o merită pentru munca depusă.
Cel mai bun mod de a susține cultura este să cumperi cartea legal. Verifică varianta PDF — astfel răsplătești munca pe care Cristache Gheorghiu a investit-o în Intre doua idealuri.