Iona

Omul își depășește tragica nelibertate, când are curajul de a o privi în față. Tragedia lui Iona durează atâta timp cât crede că răul, absurditatea se află în afară: revolta lui capătă sens când învața să se cunoască. Gestul final al eroului nu e o sinucidere (fiindcă el nu se bătut: întoarcerea cuțitului împotrivă-și trebuie interpretată simbolic!), ci o salvare. Singura salvare care înseamnă că lupta continuă și după ce condiția tragică a fost asumată. Sinucidere ar fi fost asumarea eșecului. Cum să nu se vadă cât de imensă, de copleșitoare, ca o iluminare născută din miezul ființei, este bucuria cu care Iona își spune cele din urmă cuvinte de încurajare, înainte de a înfrunta, încă o dată, destinul? „Gata Iona? (Își spintecă burta.) Răzbim noi cumva la Adevărata măreție a lui Iona este a fi luat cunoștință de sine, de forța sa: de aici înainte, el va putea fi ucis, dar nu înfrânt. Nicolae MANOLESCU Fragment din "Iona" de Marin Sorescu "— (Meditativ.) Afară... (Rectificând primul gând.) Un astfel de loc trebuie totuși să existe. Poate nu prea mare, să încapi tot... Dar așa, măcar cât a-ți întipări tălpile în el. Pentru o clipă. Apoi să vină altul cu tălpile lui arse de noapte. Și altul. Trebuie să fie pe undeva această palmă de loc... — (Ironic.) E o proorocire? Ce prooroc ai mai fost și tu! Viitorul am văzut ce bine ți l-ai ghicit. Ia încearcă acum să prezici trecutul. Să vedem dac-o nimerești măcar cu asta, proorocule! Încearcă să-ți amintești totul. (Își acoperă cu mâinile fată, stă așa câteva clipe, dă din cap că nu poate.) E ceața! — Încearcă să-ți amintești măcar ceva. (Același joc.) Ce ceață! (Îngrozit.) Nu-mi aduc aminte nici o limbă-n vânt. (Pauză.) — (Cu mâna streașină la ochi.) Cum se numeau bătrânii aceia buni, care tot veneau pe la noi când eram mic? Dar ceilalți doi, bărbatul cel încruntat și femeia cea harnică, pe care-i vedeam des prin casa noastră și care la început parcă nu erau așa bătrâni? Cum se numea clădirea aceea în care-am învățat eu? Cum se numeau lucrurile pe care le-am învățat eu? Ce nume purta povestea aia cu patru picioare, pe care mâncam și beam și pe care am și jucat de vreo câteva ori? În fiecare zi vedeam pe cer ceva rotund, semăna cu o roată roșie, și se tot rostogolea numai într-o singură parte - cum se numea? Cum se numea drăcia aceea frumoasă și minunată și nenorocită și caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu? Cum mă numeam eu? (Pauză.) — (Iluminat, deodată) Iona — (Strigând) Ionaaa! "