Istanbul, orasul imperial

    Istanbul, fabuloasa capitală a Imperiilor Roman, Bizantin și Otoman, este singurul oraș din lume care se întinde pe două continente – o metropolă cu o așezare magnifică, după cum scria cândva un poet, „înconjurată de o ghirlandă de ape…"     Colonia grecească a Bizanțului a devenit în anul 350 Constantinopolul creștin, iar apoi Istanbulul islamic după cucerirea turcească din 1453. În ciuda jafurilor, revoltelor și cutremurelor succesive, el a reușit să își păstreze atmosfera și farmecul fără pereche. Vreme de peste 2 000 de ani, călători au venit pe aceste meleaguri, au rămas fascinați și au luat cu ei povesti despre minunățiile și secretele lui, despre desfătările, dar și desfrâurile lui. John Freely spune povestea orașului de la întemeierea lui până în zilele noastre, surprinzându-i atât parfumul vieții cotidiene, cât și ceremonialurile de la curte și intrigile. Erudiția istorică se îmbină fericit cu relatările pitorești din scrierile diverșilor autori călători prin aceste locuri, precum și cu prezentări detaliate ale monumentelor ce fac gloria orașului de pe Bosfor.     „Am intenționat să ofer prin această carte o introducere ilustrată în istoria orașului imperial cunoscut rând pe rând ca Bizanț, Constantinopol și Istanbul, capitală a Imperiului Bizantin și apoi a celui Otoman. Nu este o istorie formală a celor două imperii, ci mai degrabă o biografie a orașului în sine și o dare de seamă asupra vieții sociale a locuitorilor săi, de la primele așezări până în ziua de azi. Este de asemenea un ghid al monumentelor Istanbulului, descries în contextul istoriei orașului, în special cu referire la rolul pe care ele l-au jucat în viața politică, religioasă, intelectuală, artistică și socială. Astfel cartea va fi, speram, utilă celor ce intenționează să viziteze Istanbulul. Vizitatorul modern va avea ocazia să-și compare impresiile cu cele ale unor călători din alte timpuri citați în această carte, ale căror comentarii acoperă o perioadă de peste 2 000 de ani. Ei toți, chiar și atunci când se plâng de greutățile și frustrările locuirii în acest oraș, recunosc până la urmă că se află sub vraja lui, a uneia dintre cele mai vechi metropole ale lumii." – John Freely     John Freely s-a născut la New York în 1926. A intrat în marina militară americană la vârsta de 17 ani, servind în cadrul unei unități de comando în Birmania și China în timpul ultimelor luni ale celui de-al Doilea Război Mondial. A obținut un doctorat în fizică la New York University în 1960 și a urmat studii postdoctorale la Oxford University. A predat fizica și istoria științelor la Bogăzici Universiteși și a locuit la New York, Boston, Londra, Atena, Istanbul și Veneția. Este autorul a peste 40 de lucrări, printre care mai multe cărți de istorie și călătorie ce au cunoscut un mare succes. S-a stins din viață pe 20 aprilie 2017, numele său rămânând sinonim cu memoria orașului Istanbul.     Fragment din volumol "Istanbul, orașul imperial" de John Freely:     „Istanbulul sub Republica Turcă 1923-1995    Decizia de a face din Ankara capitala Turciei a însemnat o rupere clară de trecut, deoarece Istanbulul, străvechiul oraș imperial de la Bosfor, era legat prin istoria sa de două imperii dispărute. Marile puteri și-au deschis ambasade noi la Ankara, în vreme ce vechile lor palate-reședințe de pe Grande Rue de Pera au fost reduse la statutul de consulate. Când ambasadorul Italiei a părăsit Istanbulul, și-a trimis cu inima grea gondolă înapoi la Veneția, unde acum este expusă în Muzeul Naval.     Abolirea califatului făcea parte din procesul general de secularizare a noului stat turc. Acesta a inclus, de asemenea, abolirea vechii instituții a seyhulislam-ului și a ministeriatului Seriat-ului, precum și a școlilor religioase — mektep-uri și medrese —, toate acestea potrivit unei legi anti-teocratice votate de Marea Adunare Națională pe 20 aprilie 1924. A intrat în vigoare și o legislație ce desființă toate ordinele dervișilor din Turcia, închizându-le tekke-urile și intezicând ritualurile lor mistice, pe care cei mai mulți au continuat însă să le practice în clandestinitate. Kemal a trecut apoi la introducerea unor reforme ample menite a îndrepta Turcia spre Occident, îndepărtând-o de la obiceiurile ei musulmane. Astfel a atacat portul fesului, care era pentru el un simbol al înapoierii musulmane, după cum a arătat într-un discurs din octombrie 1927:     „Domnilor, era necesar a aboli fesul, care ședea pe capetele națiunii noastre ca un simbol al ignoranței, neglijenței, fanatismului și urii față de progres și civilizație, și a accepta în locul lui pălăria, acoperământul pentru cap folosit de toată lumea civilizată, iar în acest fel a demonstra că națiunea turcă, în mentalitatea ei precum alte privințe, nu diferă în niciun fel de viață socială civilizată.”     În 25 noiembrie 1925 a intrat în vigoare legea ce interzicea fesul și alte articole de îmbrăcăminte tradițională. Peste o lună s-a votat o lege de renunțare la calendarul lunar musulman în favoarea calendarului gregorian. Apoi, pe 17 octombrie 1926, Adunarea a adoptat codul civil elvețian în locul celui otoman, care data din vremea lui Soliman Magnificul, înlăturând de asemenea Seriatul, astfel că practici musulmane seculare, precum poligamia, au devenit ilegale. Pe 9 august 1928, adunarea a votat în cele din urmă legea de înlocuire a scrierii arabe, care fusese întotdeauna folosită de turci, cu alfabetul latin.”