Istoria Literaturii Romane Pe Intelesul Celor Care Citesc

Neagu Djuvară a scris o Istorie a României pe înțelesul copiilor. Cartea mea se intitulează Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc. Dacă ne gândim bine, e cam același lucru. Cei care citesc sunt, în zilele noastre, îndeosebi copiii. Am fost ispitit o clipă să citez cuvintele lui Benny Levy din prefața unei culegeri de mărturii despre rezistență prin lectură a copiilor internați în lagărele naziste: Această carte se adresează tuturor copiilor și copiilor lor. Odată ieșiți de pe băncile școlii, puțini sunt cei care mai țin o carte în mână. Una de literatură, vreau să spun. Ca să nu vorbesc de literatura română. Și, încă și mai rar, de literatura română contemporană. Nici profesorii de română nu se omoară cu cititul. Și nu de azi, de ieri. Anton Holban făcea remarcă pentru vremea lui. Când s-a schimbat programa de literatură pentru liceu și au apărut manualele opționale, cu un deceniu și mai bine în urmă, cea mai mare îngrijorare a dascălilor de română, știți care a fost? Că sunt obligați să citească opere care nu fuseseră în programa dinainte. Învățământul umanistic de altădată se baza pe citit și pe scris. Mulți dintre cei trecuți prin școală știau pe de rost poezii sau recunoșteau personaje de roman. Și scriau corect. De la străbunicul meu matern au rămas niște amintiri scrise superb, deși nu urmase decât liceul. Un concurs recent de la televizor i-a arătat pe participanți capabili să răspundă la întrebări din diverse domenii, mai puțin din literatură. E un semn al timpului. Nici măcar scriitorii nu se citesc între ei. De aici modestia titlului cărții mele. Ea nu se adresează criticilor literari, mai cu seamă acelora care sunt convinși că astăzi nu se mai scriu istorii literare. N-aș vrea să le stric tabietul de lectură. Ea se adresează, pur și simplu, celor care citesc. Ei sunt cei care salvează cartea. De la cei care nu citesc, nu putem avea nici o pretenție. Nicolae Manolescu