Compară prețurile și alege oferta

Se încarcă ofertele din librării…

Rezumat Teme – Nicolae Manolescu

Cand am publicat, acum aproape o jumatate de secol, intaia culegere de Teme, nu aveam o idee foarte limpede despre natura lor. Imi convenea, in schimb, formula lor lapidara, de "efemeride" , in stare sa-mi ofere un spatiu publicistic pentru preocupari momentane, care nu aveau nici suita (mi se intampla, ca si astazi, sa sar de la una la alta, urmarind un capricios grafic al lecturii), nici anvergura unor studii sau carti. Cu timpul, mi-am dat seama ca ma exprimau pe mine insumi mai profund decat as fi crezut si ca, departe de a se constitui din firimiturile cazute de la masa unor festinuri critice de amploare, isi aveau autonomia si specificul distinct. Abia recitindu-le am inteles ca, in esenta lor, erau de fapt niste incercari de a-i provoca pe cititorii de literatura si, poate, si pe unii specialisti, sa vada cu alti ochi anumite laturi ale obiectului nostru. Intentia inconstienta din care s-au nascut era mai putin aceea de a convinge decat aceea de a incita la lectura si la gandire. Nu aveam pretentia sa rezolv nimic, doream doar sa provoc rezolvari. Precizez ca "provocarea" (cata este!) din "temele" mele se adreseaza, in primul rand, celui care le scrie. De rutina mea mi-e frica, de pagina batrancioasa si terna care-mi poate iesi de sub condei, de extenuarea materiei mele cenusii. Mai ales ca stiu ca placerea (nu doar a lecturii) nu e eterna si ca, la capatul ei, ma asteapta, daca voi trai destul, lunga iarna a raspunsurilor la intrebari pe care nu voi mai fi in stare sa mi le pun. - Nicolae Manolescu

Aștepți momentul potrivit ca să cumperi Teme?

Nu mai pierde timpul! Am realizat pentru tine lista cu librăriile online care vând Teme și poți alege librăria cu prețul cel mai mic ca să comanzi chiar acum.

VEZI CEL MAI MIC PREȚ

Întrebări frecvente despre Teme

Cine a scris cartea Teme?

Teme a fost scrisă de Nicolae Manolescu.

În ce an a apărut Teme?

Teme a apărut în anul 2023. Vezi și topul de cărți din 2023.

Câte pagini are Teme?

Teme are 568 de pagini.

La ce editură a apărut Teme?

Teme a fost publicată la editura CARTEA ROMANEASCA.

Care este cel mai mic preț pentru Teme?

Cel mai mic preț găsit acum este 78 lei.

Există Teme în format PDF?

Poți verifica Teme în format PDF.

Cărți scrise de Nicolae Manolescu

Ai mai jos lista de cărți scrise de Nicolae Manolescu. Click pe oricare pentru a vedea mai multe detalii.