Iubire, libertate si solitudine

Iubire, libertate și solitudine. O nouă viziune a relației de cuplu Iubire, libertate și solitudine dezvăluie revelațiile lui Osho privind iubirea conștientă și rolul libertății și al solitudinii în relația de cuplu.   În Iubire, libertate și solitudine, Osho afirmă: Iubirea îți acordă libertatea de care ai nevoie și te ajută să fii tu însuți. Este un fenomen extrem de paradoxal. Pe de o parte, te face să te simți că un suflet în două trupuri; pe de altă parte, îți conferă individualitate, unicitate. Te ajută să renunți la egoul tău mărunt, dar să îți cunoști șinele suprem. În acest fel, problema dispare. Iubirea și meditația sunt două aripi pe aceiași umeri. Ele se echilibrează reciproc. Numai atunci când le cultivi pe amândouă poți crește, poți deveni împlinit. Fragment din volumul "Iubire, libertate și solitudine" de Osho:   „Este frumos sa fii singur. La fel de frumos este însă și să fii înconjurat de oameni, să fii îndrăgostit. Cele două ipostaze sunt complementare, nu contradictorii. Atunci când vă bucurați de alte persoane, bucurați-vă la maxim. Nu vă gândiți la solitudine. Când vă săturați însă de ei, retrageți-vă în solitudine și bucurați-vă la maxim de ea. Nu alegeți între cele două extreme. Vă va fi greu. Orice alegere va crea în voi o diviziune. În fond, de ce să alegeți numai una din cele două atitudini, când le puteți avea pe amândouă? Întreaga mea învățătură constă din două cuvinte: „meditatie" și „iubire". Meditați, pentru a putea simți tăcerea infinită, și iubiți, pentru ca viața voastră să devină un cântec, un dans, o sărbătoare. Va trebui să oscilați între cele două extreme, și cu cât vă veți mișca mai ușor, fără efort, cu atât mai frumoasă va deveni viața pentru voi. Aceasta a fost una din marile opțiuni pe care a trebuit să le facă omul de-a lungul timpului. Ce să aleagă: meditația sau iubirea, solitudinea sau relația, tăcerea sau sexul? Numele diferă, dar problema este aceeași, și omul a suferit mult din cauza ei, pentru că nu a înțeles-o corect.  Cei care au ales relația de cuplu sunt numiți oameni de lume. Cei care au ales solitudinea sunt numiți călugări, sihăstri, oameni retrași în afara lumii. Ambele categorii suferă, căci au ales doar o jumătate de cale, și orice jumătate tânjește după cealaltă. Nu poți fi sănătos, perfect, fericit, decât în totalitate. Jumătatea este nefericită, pentru că cealaltă jumătate o sabotează, dorește să se răzbune. Ea nu poate fi distrusă, căci este propria ta jumătate! Este o parte esențială din tine. Nu este ceva accidental, la care poți renunța. Ar fi ca un munte care se decide să renunțe la văile din jurul său. În realitate, fără văi un munte nu poate exista. Ele fac parte integrantă din ființa muntelui. Văile și muntele sunt complementare. Dacă muntele ar încerca să renunțe la văi, nu ar mai exista nici el. Dacă o vale ar încerca să renunțe la munte, ar dispărea. Tot ce pot face muntele și valea este să pretindă că există singure, că cealaltă parte nu există. Poți ascunde valea, o poți arunca în profunzimile subconștientului tău, dar ea va continua să existe, căci nu poate fi distrusă. Însăși natura ei este existențială. În realitate, muntele/valea este o singură unitate. La fel sunt iubirea/meditația, relația/solitudinea. Muntele solitudinii nu se poate înălța decât deasupra văii relației. Nu te poți bucura de solitudine decât dacă te-ai bucurat de relație. Relația este cea care creează necesitatea solitudinii. Este ca un ritm interior. Atunci când ai o relație foarte profundă cu cineva, în interiorul tău apare dorința de a rămâne singur. Te simți epuizat, obosit, consumat. Este o oboseală plăcută, fericită, dar orice pasiune conduce la oboseală.”