Iuda

    Roman al devenirii și o sofisticată poveste de iubire, Iuda repune în discuție, din perspectiva etică, politică și istorică, figura trădătorului și conceptul de trădare. O realizare literară de proporțiile unei simfonii, Iuda îmbină un subiect pasionant cu reflecții îndrăznețe asupra evenimentelor istorice care au determinat, pe de o parte, relațiile dintre evrei și creștini și, pe de altă parte, cele dintre Israel și lumea arabă.
Citește tot rezumatul...     În decorul neprietenos al unui Ierusalim iernatic de la începutul anului 1960, tânărul Shmuel Asch înțelege că viața lui are nevoie de o schimbare. Dezamăgit în urma unei povești de dragoste încheiate brusc și sclav al unei vieți studențești lipsite de satisfacții, el hotărăște să se izoleze în casa veche a unui bătrân intelectual infirm, a cărui nora îl angajează pentru a-i ține acestuia companie câteva ore în fiecare zi. Ceea ce nu știe Shmuel este că traiul între zidurile groase ale casei de la marginea orașului vechi, alături de doi oameni aparținând parcă altor vremuri, nu face decât să-l reconecteze la viață, pregătindu-l pentru ceea ce-l așteaptă cu adevărat. El descoperă treptat toate fațetele iubirii și ale sacrificiului, pe măsură ce desface taina celor în casa cărora locuiește. Fragment: "   Shmuel simți dorința bruscă de a se ridica de pe scaun și de a strânge la piept, cu amândouă mâinile, capul acela bolovanos, doar pe jumătate aranjat, al omului care stătea în fața lui și de a-i spune, poate, un cuvânt de consolare. Dar nu există consolare pe lume. Se abținu și preferă să tacă, pentru a nu adăuga o nouă durere peste cea existentă. în 1oc să răspundă, se duse să hrănească peștișorii din acvariu. 'Apoi merse la bucătărie. Sara de Toledo adusese de data asta, în loc de griș, salată de cartofi cu maioneză și felii de legume. Ghershom Wald mânca în tăcere, ca și cum și-ar fi epuizat toate comorile de versete și citate. Rămase tăcut până aproape de unsprezece, când Shmuel turnă câte un păhărel de coniac pentru fiecare, fără aprobarea bătrânului. Apoi se despărți de el, se duse și mânca restul de salată cu cartofi și maioneză, spală vasele și urcă în mansardă. Tatăl rămase lângă biroul lui, însemnând ceva pe o bucată de hârtie, apoi o mototoli și o aruncă furios în coșul plin de foi, după care începu să scrie din nou. O liniște adâncă se lăsă asupra casei. Atalia plecase. Sau poate nu plecase. Poate că stătea în liniște deplină în camera ei, în care Shmuel nu fusese niciodată.     A doua zi, la unsprezece și jumătate dimineața, Shmuel își îmbracă paltonul lui cel jerpelit, își înfunda hățișul de bucle sălbatice sub șapcă asemănătoare cu cea a unui vizitiu, luă bastonul cu cap de vulpe la pândă, ademenindu-și prada, și o porni pe străzile Ierusalimului. în dimineața aceea nu plouă, pe cer trecând doar petice de nori cenușii, dinspre mare spre deșert. Lumina dimineții, la contactul cu piatra zidurilor Ierusalimului, se reflectă blajină și dulce, de culoarea mierii — lumină care învăluie Ierusalimul în zilele limpezi de iarnă, între o ploaie și alta.     Shmuel urcă dinspre aleea Rav Elbaz spre strada Usishkin, trecu pe lângă Casă Populară, cu pereții acoperiți de piatră netedă ca marmura, și Își continuă drumul spre centrul ora-sului. Cu capul întins înainte, străpungând aerul, făcându-și parcă drum printre obstacole, cu corpul aplecat înainte și picioarele grăbindu-se să nu rămână în urma capului. Mers asemănător cu o fugă cu încetinitorul. Avea ceva amuzant, ca și cum se grăbea să ajungă la timp într-un loc unde era așteptat de mult, dar unde nu îl vor aștepta la infinit, și dacă întârzia, ar fi fost deja mult prea târziu. " Citește mai puțin...